Un scandal de proporții între frați a ajuns să se termine cu moartea unuia dintre ei.
Duminică, pe 13 septembrie, în jurul orei 18:00, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța faptul că o persoană a fost înjunghiată și are nevoie de ajutor.
Culmea este că cel care a sunat la 112 este chiar agresorul, care, după o discuție tensionată cu fratele său, a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat.
Scena de groază a avut loc în Bușteni, acolo unde, medicii au găsit victima în stare critică, dar cu semne vitale. Din păcate, după ce victima a fost preluată, la scurt timp a murit, în drum spre spital. Potrivit vecinilor, cei doi frați nu ar fi fost la primul scandal de acest fel, doar că, din nefericire, acum s-a ajuns atât de departe, încât unul, cel de 63 de ani, urmează să fie condus pe ultimul drum, în timp ce celălalt, de 59 de ani, a ajuns în custodia oamenilor legii pentru a răspunde pentru fapta sa.
În acest caz îngrozitor, acum, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a deschis o anchetă și se fac cercetări pentru a vedea cum s-a întâmplat totul. În timp ce agresorul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Ce spun oamenii legii: „În jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni, au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că, și-ar fi înjunghiat fratele, provocându-i leziuni cu un obiect tăietor înțepător. În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat, fiind demarate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs fapta”, au transmis, azi-noapte, reprezentanții IJP Prahova.

