Zeci de câini din mai multe țări și state americane au concurat sâmbătă la o competiție inedită desfășurată în California. Patrupedele au impresionat publicul prin echilibru și curaj, purtând veste de salvare și ochelari de protecție. Evenimentul a reunit aproximativ 20 de echipe formate din animale și stăpânii lor, potrivit informațiilor publicate de Știripesurse.
Competiția a ajuns la a zecea ediție și s-a desfășurat în localitatea Pacifica. Participanții au fost împărțiți în funcție de talie, iar câștigătorii au fost stabiliți în urma punctajelor obținute pentru stil, timpul petrecut pe placă și dificultatea valurilor. De asemenea, au existat probe speciale în tandem, unde doi câini sau un animal și stăpânul său au împărțit aceeași placă.
Printre vedetele ediției s-a numărat Rusty, un pinscher pitic din Huntington Beach. Stăpâna sa, Sophia, a povestit cum a început totul dintr-o întâmplătură, când a vrut doar să facă câteva fotografii: „L-am dus la plajă, am luat placa de surf și m-am gândit să fac câteva poze. Nu mai voia să coboare. L-am pus pe un val și l-a surfat”.
Un alt concurent experimentat a fost Iza, un buldog francez aflat la a cincea sa participare. Proprietarul său, David, a explicat că patrupeda a descoperit singură oceanul și a fost antrenată ulterior într-o piscină. La categoria câinilor mari s-a remarcat Rippin Rosie, un labrador retriever în vârstă de cinci ani care a câștigat și proba de paddleboard.
Din cauza valurilor puternice, organizatorii au acordat un trofeu special dedicat spiritului surfingului, care i-a revenit tot labradorului Rosie. Pe lângă întrecerea sportivă, evenimentul a inclus o paradă de costume, sesiuni de adopții și acțiuni caritabile pentru protecția animalelor.

