Bianca și Patrick, foști concurenți ai emisiunii „Casa Iubirii”, și-au surprins din nou fanii. Cei doi au participat recent la nunta unor prieteni, iar un moment petrecut în timpul evenimentului a atras imediat atenția celor care îi urmăresc.
Bianca a prins buchetul miresei, iar tradiția spune că următoarea persoană care ar putea ajunge în fața altarului ar fi chiar cea care l-a prins. Patrick nu a stat prea mult pe gânduri și s-a pus în genunchi în fața partenerei sale, oferindu-i inelul.
Momentul a ridicat imediat semne de întrebare în rândul fanilor. Cei doi nu au oferit, până acum, detalii suplimentare care să confirme dacă gestul lui Patrick a reprezentat o cerere în căsătorie în adevăratul sens al cuvântului sau dacă totul a fost făcut pentru atmosfera și emoția momentului.
Bianca a publicat videoclipul pe rețelele sociale și a însoțit imaginile de un mesaj adresat partenerului său: „Am prins buchetul, vezi să nu uiți, Patrick”.
Bianca nu a stat pe gânduri și a spus un mare ”Da”.
Postarea a strâns rapid reacții din partea celor care îi urmăresc, iar unii dintre fani s-au arătat convinși că momentul ar putea anunța un pas important în relația celor doi. „Felicitări, copii frumoși”, „Foarte frumos” și „Doamne ajută să vină acel moment” sunt doar câteva dintre mesajele lăsate de internauți.
Bianca și Patrick au vorbit în repetate rânduri despre planurile lor de viitor, astfel că apariția inelului a alimentat și mai mult curiozitatea fanilor. Deocamdată, însă, cei doi nu au confirmat dacă urmează o nuntă sau dacă gestul lui Patrick a fost doar unul simbolic.

