Un bărbat a murit în timpul unui tratament b…

Un bărbat a murit în timpul unui tratament b…

Un bărbat și-a pierdut viața într-o mofetă din stațiunea Sântimbru-Băi, județul Harghita, după ce s-ar fi intoxicat cu dioxid de carbon în timpul unui tratament balnear.

Un alt bărbat, aflat în aceeași încăpere, a fost transportat la spital și internat la Terapie Intensivă.

Conform Observatornews, cei doi au fost scoși inconștienți din mofetă, iar echipajele medicale au intervenit imediat. Pentru unul dintre bărbați, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind constatat decesul.

A doua victimă a fost dusă la spital, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate. Potrivit informațiilor disponibile, starea sa de sănătate a început să se îmbunătățească, însă medicii continuă să îl monitorizeze.

Cei doi bărbați ar fi mers acolo pentru ameliorarea problemelor și durerilor la nivelul oaselor și articulațiilor.

La momentul respectiv, bărbații nu ar fi fost însoțiți sau monitorizați de personal medical. Mai mult, spațiul administrat de Primărie nu deține autorizație pentru desfășurarea unor activități specifice unei baze de tratament balnear, notează Știrileprotv.ro.

Accesul în mofetă este liber, iar cele două persoane au intrat fără o supraveghere de specialitate. Un martor ar fi observat că bărbații și-au pierdut cunoștința și a apelat imediat numărul de urgență 112.

„O persoană a fost scoasă de civili și transportată la spital Miercurea Ciuc de un echipaj SAJ, cea de-a doua persoană a fost extrasă de pompieri în stare de inconștiență și au fost începute imediat manevrele, dar a fost declarat decesul.”, a transmis Alina Ciubotariu, purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top