Un bărbat a fost lovit MORTAL de trenul care circula pe ruta S…

Un bărbat a fost lovit MORTAL de trenul care circula pe ruta S…

Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de trenul care circula pe ruta Suceava – Galați.

Potrivit Pro Lider FM, mecanicul locomotivei a apelat numărul de urgență 112 și a anunțat că a acroșat o persoană.

La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și ale Poliției Transporturi Galați.

Din nefericire, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru bărbat. Acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar echipajul de salvare a constatat decesul.

Circulația feroviară a fost oprită timp de aproape o oră, pe durata intervenției echipajelor medicale și a cercetărilor desfășurate la fața locului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Potrivit primelor cercetări, bărbatul era din Piscu și ar fi traversat calea ferată printr-o zonă neamenajată, fără respectarea regulilor privind traversarea infrastructurii feroviare.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top