O tânără creatoare de conținut în vârstă de 28 de ani, Gabriela de los Ángeles Sanarrusia Chavarría, și iubitul ei, Jose Isaac Agüero, au fost găsiți morți în locuința lor din Costa Rica, după ce au fost victimele unui atac armat.
Atacul a avut loc în miezul nopții, în timp ce cei doi dormeau, iar mai mulți indivizi înarmați au pătruns în forță în casa lor din La Cruz, deschizând focul asupra lor. Autoritățile locale confirmă că atacatorii au fugit imediat de la fața locului, iar poliția îi caută activ. Primele informații obținute sugerează că fapta ar putea fi motivată de o răzbunare.
Ambulanta a sosit rapid, dar medicii nu au putut decât să declare decesul celor doi. Suspecții au reușit să se facă nevăzuți, iar pentru a-și șterge urmele, au abandonat un vehicul alb, pe care l-au incendiat.
Investigația se află în desfășurare, iar poliția analizează toate indiciile disponibile. Deși nu s-a confirmat ( mai multe articole pe oi.ro ) oficial un motiv al crimei, la acest moment, ipoteza principală a autorităților este că aceasta ar fi fost o acțiune de răzbunare.
Gabriela era o influenceriță apreciată, având o comunitate numeroasă de fani pe rețelele sociale, unde împărtășea cu ei clipuri legate de modă, călătorii și stil de viață. Cu o zi înainte de tragedie, Gabriela a postat pe contul ei o fotografie din anul 2020 alături de fetița ei, însoțită de un mesaj emoționant: „Când ai crescut atât de mult, bebelușul meu?”.

