Sfințirea bisericii lui Becali a avut un incident pe loc

Duminică, 14 iunie, a fost sfințit lăcașul de cult în care patronul FCSB a investit peste 10 milioane de euro.

Moment important astăzi pentru Gigi Becali. Duminică, 14 iunie, are loc sfințirea bisericii pe care patronul FCSB a construit-o aproape de Pipera, în Voluntari. Vorbim de o investiție de peste 10 milioane de euro. Ceremonia a început la ora 08:00, fiind oficiată de Preasfințul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Slujba de sfințire a bisericii în care Gigi Becali a investit peste 10 milioane de euro a început în această dimineață, la ora 8 dimineața, iar după a continuat cu liturghia. Câteva sute de persoane au venit să se roage la biserica Sfântul Ioan Botezătorul ridicată cu ajutorul lui Gigi Becali. Printre cei prezenți s-au numărat și vedete, influenceri sau personalități din lumea sportului.

În 2020 a început construcția lăcașului de cult. În prezent construcția nu este în totalitate gata, motiv pentru care la exterior încă se lucrează. Totuși, astăzi a avut loc sfințirea mică, oficializată de Părintele Varlaam Ploieșteanul, necesară pentru a putea ține slujbe. Astfel, de acum înainte aici vor avea loc slujbe în fiecare duminică.

Astăzi în interior au avut acces doar membrii familiei și apropiații, iar credincioșii au urmărit ceremonia din exterior, dintr-un cort improvizat.

„Pe 14 iunie e sfințirea. Dar ea e sfințirea mică. Nu e târnosirea. Se face sfințirea pentru a se face Sfânta Liturghie. Cea mare, târnosirea, va fi făcută peste doi ani. (n.r. vor fi 2000-3000 de oameni) E posibil să fie. Eu mă pregătesc. Am turnat betoane, cutare, marmură!”, spunea recent Gigi Becali, la Fanatik.

Din păcate, evenimentul important nu a fost lipsit nici de momente mai puțin fericite. La un moment dat, unui bărbat i s-a făcut rău și a avut nevoie de intervenția echipajului medical aflat la fața locului. Acesta a primit îngrijirile necesare din partea personalului de pe ambulanță.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top