Vestea a fost transmisă de Poliția Română, care și-a exprimat regretul și a transmis condoleanțe familiei și celor care i-au fost colegi.
Acesta a fost un mentor pentru colegii săi
Theodor Alexandru Enăchescu și-a construit o parte importantă din carieră în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române. De-a lungul timpului, a ocupat inclusiv poziții de conducere și s-a implicat în activități dedicate combaterii criminalității economice.
Experiența acumulată în domeniu l-a făcut să contribuie la dezvoltarea unor metode prin care fenomenul infracțional din zona macroeconomică putea fi identificat și combătut mai eficient.
Dincolo de activitatea profesională, comisarul-șef Theodor Alexandru Enăchescu a avut un rol important în pregătirea mai multor generații de polițișt i. Colegii săi îl descriu drept un om care și-a împărtășit experiența și i-a sprijinit pe cei aflați la început de drum.
În activitatea de mentor și formator, le-a transmis colegilor principii legate de responsabilitate, echilibru, curaj și respectarea legii. Theodor Alexandru Enăchescu a fost condus pe ultimul drum marți, 11 august. Poliția Română a transmis un mesaj în memoria sa:
„Astăzi, ne luăm rămas-bun de la cel care a fost Alexandru Theodor ENĂCHESCU. A plecat prea devreme dintre noi, după o luptă de 3 ani cu o boală necruțătoare și a lăsat un gol imens în sufletele familiei și echipei din care a făcut parte. Polițist cu o carieră exemplară, a fost coleg, sprijin, model și mentor pentru mulți oameni din Poliția Română. Drum lin, camarade! Dumnezeu să te odihnească în pace!”

