Tragedia a avut loc în timpul unei tabere școlare.
Un accident teribil a avut loc joi, 11 iunie, pe un drum din apropiere de Vogelwaarde, în provincia Zeeland. Conform autorităților, un grup de bicicliști, 14 copii și doi adulți, au fost loviți cu mașina de un șofer. În urma impactului, din păcate, patru persoane au murit, dintre care trei erau copii, ce proveneau de la o şcoală primară din Axel, în apropierea frontierei cu Belgia. De asemenea, de la fața locului mai multe persoane au fost transportate la spital, cu răni multiple.
” O maşină a intrat în coliziune cu un grup de 14 copii pe bicicletă şi doi însoţitori în timpul taberei lor şcolare. Patru decese au avut loc. Este vorba despre un adult şi trei copii. Mai multe victime au fost transportate la spital”, a anunţat într-un comunicat poliţia.
În urma tragediei, poliția olandează a anunțat că a reținut un bărbat în vârstă de 19 ani, însă fără precizarea dacă el este șoferul vinovat de accidentul mortal sau nu. „Un tânăr în vârstă de 19 ani, originar din comuna Hulst, a fost arestat. Implicarea sa în accident este anchetată”, a anunţat poliţia.
De asemenea, în mediul online, după moartea celor patru, a venit un mesaj din partea premierului olandez Rob Jetten. Politicianul a transmis susţinerea sa atât rudelor victimelor decedate, cât și a celor care au ajuns la spital. „Ceea ce trebuia să fie un moment puternic pentru fiecare copil şi fiecare şcoală primară, tabăra şcolară, s-a transformat într-un coşmar”, a deplâns el pe X.

