Cei doi trăiau în Alabama și formau o familie de câțiva ani, având împreună un băiețel în vârstă de doar trei ani, care se afla și el în casă în momentul descoperirii dramatice.
Prezentatoarea TV și soțul ei au fost găsiți împușcați în propria casă
Alarma a fost dată de o rudă apropiată, îngrijorată de faptul că nu reușea să ia legătura telefonic cu niciunul dintre ei. Ajunsă la domiciliul acestora, aceasta a făcut descoperirea șocantă și a cerut imediat ajutor. Echipajele sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a le salva.
Victimele sunt Christina Chambers, prezentatoare de sport, și soțul ei, Johnny Rimes, cu care era căsătorită din 2021. Autoritățile au confirmat că ambii și-au găsit sfârșitul prin împușcare. În acest moment, investigația este în desfășurare, iar oamenii legii încearcă să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia, luând în calcul mai multe ipoteze.
Copilul celor doi a fost găsit în locuință și, din fericire, nu a avut de suferit. Potrivit apropiaților familiei, nu existau semnale cunoscute care să indice tensiuni sau conflicte serioase în cuplu.
Vestea a provocat un val de emoție în rândul familiei, prietenilor și colegilor de breaslă. Christina Chambers făcea parte de aproape un deceniu din echipa postului WBRC, având anterior o carieră îndelungată în domeniul financiar.
„Christina a fost un membru valoros al redacției noastre și o colegă apreciată, a cărei căldură, umor și pasiune pentru sport au lăsat un impact de durată asupra tuturor celor care au lucrat cu ea. Christina a fost o jurnalistă și o atletă desăvârșită”, au transmis colegii ei, potrivit sursei menționate mai sus.

