În ediția de miercuri a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, Daniela și Valentin vor primi tot mai multe întrebări despre relația lor, din partea concurenților.
În ediția de miercuri a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată exclusiv, relația dintre Valentin și Daniela va fi în prim-plan.
Daniela și Valentin, în pragul despărțirii
În episodul din „Casa iubirii” de mâine, 29 iulie 2026, relația dintre Andra și Ahmed va merge tot mai bine. Andra și Ahmed se vor înțelege de minune și Ahmed va mărturisi că este un sentiment plăcut să piardă controlul emoțiilor
În acest timp, Andra va fi cu zâmbetul pe buze când va fi în preajma lui Ahmed.
Diana: Dacă o ceri de iubită pe Andra, primești date.
Atmosfera din „Casa iubirii” va fi tot mai liniștită, cu excepția discuțiilor dintre Daniela și Valentin, care atrag atenția tuturor. Tensiunile dintre Valentin și Daniela vor atinge cote maxime. Se va aduce în discuție continuarea lui Valentin în sezonul 6, în emisiunea „Casa iubirii”, în caz că relația sa cu Daniela nu va funcționa.
Valentin: Ieșeam, mă înșelai, ce mă mai ținea să mă gândesc la sentimentele tale?
Se va discuta un subiect comic, care va mai liniști apele în „Casa iubirii”. Alexandru își va schimba locul pe canapea, astfel încât să le vadă mai bine pe Andreea și Diana.
Un nou concurent va intra pe ușa din spate din casa fetelor, în timp ce Raffaella se va afla pe terasă, acolo unde va scrie lista calităților pe care le caudtă la partenerul ei.
În acel moment, cei doi vor face contact vizual pentru câteva secunde. Raffaella va fi surprinză să vadă un băiat care se va potrivi perfect cu descrierea ei.
Mai multe detalii despre noul concurent și despre relația dintre Daniela și Valentin vom afla în ediția de miercuri, 29 iulie 2026.