După 13 ani de când s-a stabilit în Marea Britanie, fostul prezentator TVR Leonard Miron a revenit în România vizibil schimbat, după ce a slăbit 60 de kilograme și a infirmat zvonurile privind o eventuală boală.
Leonard Miron, în vârstă de 57 de ani, a vorbit în cadrul unor emisiuni TV despre viața sa departe de România. Deși a slăbit foarte mult, fostul prezentator a subliniat că se simte bine și că pierderea în greutate nu este pe fondul unor probleme de sănătate.
Leonard Miron: „Nu am probleme de sănătate” „Am dat jos 60 de kilograme, aveam 120 de kilograme înainte, m-am operat în Turcia. Nu am probleme de sănătate, am slăbit că așa am vrut, și îmi asum asta, nu ca alte vedete”, a menționat fostul prezentator.
Trecând prin numeroase schimbări profesionale și lăsând în urmă munca pe vasele de croazieră, Leonard Miron s-a reorientat complet. În prezent, acesta ocupă funcția de ofițer de probațiune pentru serviciul de profil și cel penitenciar din Marea Britanie.
„Toți prietenii noștri au dat ochii peste cap, ca rața când tună, când au auzit unde voi lucra. Sunt și purtător de cuvânt, dar și ofițer de probațiune. Mulți îmi ziceau că sunt nebun să lucrez cu oameni care ies din pușcărie. Care e problema? Fiecare om are o a doua șansă. Acolo e mentalitatea ca cel care a greșit o dată trebuie ajutat, consiliat, e și mai ieftin.
Eu mă ocup de cazurile ușoare, pentru că sunt la început. Nu le spun ce să facă, eu le dau niște opțiuni, le explic că sunt acolo ca să îi ajut, însă, dacă ei nu se schimbă, se întorc de unde au venit. Nu m-am gândit niciodată că este periculos.
A trebuit însă să îmi schimb numele de familie, ca să mă protejez, așa am fost sfătuit. Însă numai în adresa oficială și pe legitimațiile lor, ca să nu mi se caute numele pe Internet, ca să am și viața privată, mai ales că port și ecuson. Am luat numele de familie al mamei, Petrescu, mi-a plăcut mereu. Mă numesc Leonard Petrescu în actele de la acel loc de muncă”, a mai spus Leonard Miron.

