Un caz șocant a ajuns pe masa judecătorilor dintr-un tribunal din Moscova. Acuzata, o soție „geloasă și răzbunătoare”.
Femeia de 39 de ani a fost condamnată la cinci ani de închisoare, potrivit The Sun, după ce a recunoscut în fața magistraților că și-a ascuțit dinții pentru a se răzbuna pe soțul infidel.
Rusoaica ar fi văzut o serie de mesaje pe telefonul soțului, primite de acesta de la o femeie de 41 de ani.
Din schimbul de SMS-uri, reieșea că bărbatul avusese o aventură cu cealaltă femeie.
În loc să-și confrunte direct soțul, femeia din Moscova și-a planificat meticulos un atac pe care medicii l-au descris drept un „act garantat de răzbunare sângeroasă”.
Un medic din Moscova a relatat cazul în presa rusă
Femeia a mărturisit în fața judecătorilor că și-a pilit dinții înainte de a comite actul dezgustător de „răzbunare” pe soțul ei.
Derularea faptelor a fost povestită în presa rusă de un medic care a asistat la intervenția chirurgicală.
„După ce a văzut mesajele, femeia a început să plănuiască o răzbunare sângeroasă”, a relatat site-ul de știri Baza.
Dr. Artur Valvachev a comentat cazul și a descris succesiunea evenimentelor care au dus la incidentul șocant.
„Soția lui a gătit cina, s-au așezat, au băut, au mâncat și s-au retras în dormitor. La un moment dat, femeia i-a mușcat sexul cu dinții.
El și-a pierdut cunoștința din cauza șocului, dar nu pentru mult timp”, a relatat Valvachev.
„Când și-a revenit, sângera masiv. A chemat de urgență echipajele de salvare”.
Cei doi soți au împreună un copil de 7 ani
Valvachev a povestit apoi că paramedicii l-au transportat de urgență la spital pe bărbatul rănit, iar medicii au încercat reconstrucția chirurgicală a zonei intime afectate.
În ciudat eforturilor medicale, bărbatul nu și-a revenit la normal.
Ulterior, în instanță, soția a dezvăluit că își pilise dinții intenționat „ca să-l poată mușca cu un grad ridicat de certitudine”.
„După scenele șocante, femeia i-a spus: «E vina ta, acum nu poți face asta cu nimeni altcineva»”, a relatat Valvachev.
Potrivit medicului, soțul ar fi negat cu vehemență că i-a fost infidel soției sale.
Femeia a fost condamnată la cinci ani într-o colonie penală pentru femei din Rusia, în timp ce soțul a fost lăsat să-și crească singur copilul de șapte ani.

