Francesca Sarao și Cristi Pungă, cunoscuți publicului în urma participării la emisiunea Insula Iubirii, se pregătesc să devină părinți pentru prima dată, potrivit Cancan.
Fosta concurentă a dezvăluit că termenul pentru naștere este în luna octombrie și că abia așteaptă să își strângă micuțul în brațe. Aceasta a explicat că trece prin schimbări complexe și că este un proces plin de provocări.
„Nu pot spune că sunt fană la a fi însărcinată. Nu mă simt nici foarte rău, dar nici bine. Este un proces complex și complicat din punctul meu de vedere”, a povestit aceasta.
Înainte de venirea pe lume a bebelușului, cei doi vor apărea într-o ediție specială a show-ului difuzată pe Antena 1, unde se vor reîntâlni cu Radu Vâlcan.

