Ece Irtem i-ar fi spus unei prietene: Cred că voi muri tânără

Ece Irtem i-ar fi spus unei prietene: Cred că voi muri tânără

Actrița Ece Irtem, care s-a stins din viață fulgerător, la doar 35 de ani, și-ar fi prevestit moartea. Potrivit unui mesaj postat de o prietenă a ei, Cansu Gültekin Dincir, actrița simțea că va muri tânără.

Ece Irtem a fost condusă miercuri pe ultimul drum, într-o atmosferă apăsătoare și tristă, familia și apropiații luându-și rămas bun pentru totdeauna. Colegii actriței continuă să posteze mesaje emoționante, regretând amarnic plecarea mult prea devreme a lui Ece Irtem. Printre cei care i-au adus un ultim omagiu se numără și prietena ei, Cansu Gültekin Dincir, care a publicat pe rețelele sociale mai multe amintiri emoționante și un mesaj încărcat de durere.

Actrița turcă Ece Irtem s-a stins din viață la doar 35 de ani, în urma unui presupus infarct, lăsând în urmă o durere profundă în rândul familiei, prietenilor și fanilor. La scurt timp după vestea morții, una dintre cele mai apropiate prietene ale sale, actrița Cansu Gültekin Dincir, a împărtășit pe Instagram fotografii realizate împreună de-a lungul anilor, însoțite de un mesaj sfâșietor.

„Astăzi am pierdut un om drag. Ece era o persoană cu un suflet extraordinar de curat, aproape naiv. Tocmai de aceea era deseori dezamăgită și rănită de oameni. Se consuma foarte mult chiar și pentru lucruri mărunte”.

Deși drumurile lor s-au despărțit în ultimii ani, cele două au rămas în contact permanent. Cansu a mărturisit că Ece trecea printr-o perioadă dificilă, marcată de pierderi și suferințe care au afectat-o profund. Ea a rememorat și o discuție mai veche, în care Ece i-ar fi spus că nu va prinde vârsta bătrâneții și va muri de tânără.

„Odată mi-a spus: Nu reușesc să mă imaginez niciodată ca pe o femeie în vârstă.
Cred că voi muri tânără. I-am răspuns să nu mai vorbească astfel. În ultimele trei zile, fără să știu de ce, m-am gândit continuu la ea. Se pare că unele presimțiri nu sunt întâmplătoare.”

În mesajul său, actrița a descris-o pe Ece Irtem ca fiind extrem de sensibilă, romantică și plină de viață, cu visuri simple, dar profunde, printre care dorința de a-și întemeia o familie și de a se căsători.

„Am plâns toată ziua, dar de dragul ei voi asculta și eu „Clap Your Hands”. Odihnește-te în lumină, draga mea Ece. Mă bucur că am împărțit o parte din tinerețea noastră împreună”, a mai spus Cansu.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top