Jurnalistul sportiv și scriitorul Mircea M. Ionescu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani.
Anunțul a fost făcut duminică seara de Asociația Presei Sportive din România, printr-un mesaj în care a fost evocată întreaga sa activitate în presă și literatură. De-a lungul carierei, acesta a activat în presa scrisă, radio, televiziune și teatru.
„Asociația Presei Sportive din România a primit cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a jurnalistului, prozatorului și dramaturgului Mircea M. Ionescu, la vârsta de 80 de ani”, a transmis asociația duminică seara, pe pagina de Facebook.
Potrivit reprezentanților asociației, Mircea M. Ionescu a transformat jurnalismul într-o vocație și a dus spiritul presei românești dincolo de granițele țării. Mircea M. Ionescu și-a început activitatea în redacțiile publicațiilor Munca, Sportul și Fotbal, fiind, de asemenea, o voce cunoscută a transmisiunilor radio și de televiziune.
În Statele Unite ale Americii a continuat să scrie pentru comunitatea românească și a fondat, la New York, publicația Lumea Sporturilor, primul săptămânal sportiv în limba română apărut în afara țării.
Acesta a condus teatrul Tudor Vianu din Giurgiu.
„Mircea M. Ionescu a lăsat în urmă o operă literară bogată, alcătuită din volume de proză și dramaturgie, între care se numără Asasinul acordă interviuri, Pierdut în New York, Hamlet a murit degeaba, Deținuți în Statuia Libertății și Condamnat la Libertate”, transmit reprezentanții APSR.
După revenirea în România, și-a continuat activitatea în presă, televiziune și teatru, realizând emisiunea Idoli și Legende și conducând Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu.
În anul 2023, Asociația Presei Sportive din România i-a acordat Premiul „Aurel Neagu” pentru întreaga carieră.
„Mircea M. Ionescu pleacă dintre noi, dar rămân cărțile sale, articolele, vocația de povestitor și amintirea unui profesionist care a onorat presa sportivă românească”, a mai transmis APSR.

