O fetiță din Anglia a căzut pe scări la vârsta de trei ani. După ce și-a revenit, a început să vorbească despre un loc pe care îl numea „acasă”, deși nu îl văzuse niciodată. Mai târziu, a ajuns să spună că fusese o preoteasă din Egiptul Antic, îndrăgostită de faraonul Seti I. A devenit o colaboratoare respectată a arheologilor egipteni și și-a petrecut ultimele decenii lângă templul pe care îl considera locul în care trăise într-o altă viață.
Dorothy Louise Eady s-a născut la 16 ianuarie 1904, în Blackheath, o zonă din sud-estul Londrei. Provenea dintr-o familie obișnuită, tatăl ei, Reuben Ernest Eady, fiind croitor. Nimic din primii ani nu anunța că fetița avea să ajungă, peste decenii, cunoscută în Egipt drept Omm Sety.
Când avea aproximativ trei ani, Dorothy a căzut pe scările locuinței familiei. A fost găsită inconștientă, iar medicul chemat la fața locului ar fi considerat că nu mai putea fi salvată. Aproximativ o oră mai târziu, părinții au găsit-o în pat, din nou conștientă și fără semne evidente de rănire, potrivit relatărilor biografice despre viața ei.
Mai târziu, schimbările observate la copil au fost legate de accident. Dorothy a început să aibă vise repetate în care apărea o clădire impunătoare, cu coloane și o grădină plină de vegetație. Se trezea plângând și le cerea părinților să o ducă acasă, deși se afla deja în propria locuință.
Familia nu a înțeles, la început, despre ce vorbește. Pentru Dorothy, însă, locul acela devenise foarte important.
Interesul pentru Egiptul Antic s-a arătat și în timpul unei vizite la British Museum din Londra. Ajunsă în sălile cu obiecte egiptene, fetița ar fi alergat printre exponate, sărutând picioarele unor statui și repetând că aceia erau oamenii ei.
Un alt episod s-a petrecut în jurul vârstei de șapte ani. Când a văzut o imagine a templului faraonului Seti I din Abydos, Dorothy ar fi recunoscut clădirea din visele sale. A întrebat unde se află grădinile și copacii despre care își amintea, deși fotografia arăta un monument aflat în mijlocul unui peisaj arid.
Aceste întâmplări sunt relatate în biografia ei, însă nu există documente independente din copilărie care să confirme toate detaliile conversațiilor atribuite fetiței.
De la copila fascinată de Egipt la femeia care susținea că fusese preoteasă
Odată cu creșterea, Dorothy s-a adâncit în studiul civilizației egiptene. A început să citească despre faraoni, temple și religia Egiptului Antic, iar vizitele la British Museum se făceau tot mai des.
La aproximativ zece ani, a atras atenția egiptologului E. A. Wallis Budge, de la British Museum. Acesta a încurajat-o să învețe hieroglifele și i-a oferit îndrumare în această privință.
Pe vremea adolescenței, Dorothy a povestit că avea vise și experiențe nocturne în care apărea faraonul Seti I. A descris și scene în care se afla într-o încăpere subterană, alături de alte tinere egiptene, fiind interogată de un mare preot. Imaginile acestea aveau să capete, mai târziu, un rol central în povestea vieții anterioare pe care spunea că și-o amintește.
Ca adult, a început să lucreze pentru o publicație egipteană, unde scria articole și făcea ilustrații. Acolo l-a cunoscut pe Imam Abdel Meguid, un tânăr egiptean. S-au căsătorit la începutul anilor 1930, iar ea s-a mutat în Egipt alături de el.
Cei doi au avut un fiu, pe care Dorothy l-a botezat Seti. De la numele copilului a provenit apelativul Omm Sety, tradus prin „Mama lui Seti”, sub care englezoaica avea să fie cunoscută mai târziu.
În Egipt, interesul pentru istoria faraonilor a devenit și mai puternic. Dorothy susținea că primea vizite nocturne din partea unei entități numite Hor-Ra, despre care spunea că ar fi spiritul lui Seti I. Potrivit propriilor mărturii, aceasta îi dicta povestea existenței sale anterioare, iar ea o consemna în scriere hieroglifică.
Din aceste relatări s-a născut povestea unei tinere numite Bentreshyt, despre care Dorothy spunea că ar fi trăit în jurul anului 1300 î.Hr. pe vremea domniei lui Seti I.
Conform versiunii povestite de Eady, Bentreshyt provenea dintr-o familie modestă. Mama ei murise când era copil, iar tatăl, care nu o mai putea întreține, ar fi dus-o la templul din Abydos. Acolo fusese crescută pentru a deveni preoteasă și își asumase un jurământ de castitate.
Continuarea pe pagina următoare »
Viața ei s-ar fi schimbat după ce l-a cunoscut pe faraonul Seti I. Cei doi ar fi început o relație secretă, iar tânăra ar fi rămas însărcinată. Când a fost întrebată despre tatăl copilului, ar fi dezvăluit identitatea faraonului. Temându-se de consecințele scandalului și de pedeapsă, și-ar fi luat viața.
Dorothy Eady considera că aceasta fusese propria ei existență din Egiptul Antic. Povestea rămâne însă o mărturie personală, iar despre ea nu există documente istorice independente care să arate că Bentreshyt a fost o persoană reală sau că relația cu Seti I s-a petrecut în acest fel.
Dincolo de relatările despre reîncarnare, Dorothy Eady a avut o activitate profesională concretă în egiptologie. După ce s-a stabilit în Egipt, a început să colaboreze cu specialiști care făceau cercetări arheologice în zona piramidelor de la Giza.
A lucrat alături de profesorul Selim Hassan și, mai târziu, cu egiptologul Ahmed Fakhry. Munca ei includea desene, copierea unor elemente artistice și contribuții editoriale la documentațiile rezultate din săpături.
Necrologul publicat în revista britanică Antiquity, în noiembrie 1981, reproducea un text scris de Harry James, responsabilul Departamentului de Antichități Egiptene al British Museum. Textul confirmă că Dorothy a lucrat aproximativ două decenii cu Selim Hassan și Ahmed Fakhry. Contribuțiile ei au inclus pregătirea documentelor de teren și a rapoartelor arheologice.
În 1952 și 1954, Dorothy a vizitat Abydos și templul ridicat de faraonul Seti I. Aceste vizite i-au întărit convingerea că ajunsese în locul în care trăise în existența anterioară.
Serviciul Egiptean al Antichităților a transferat-o oficial la Abydos în 1956, unde a continuat să lucreze. A refuzat astfel o variantă de muncă mai bine plătită la Cairo, preferând să se stabilească în apropierea templului.
Devenise o prezență cunoscută printre arheologi și printre vizitatorii monumentului. Cunoștea foarte bine reliefurile și reprezentările de pe pereții templului, le explica turiștilor și avea o familiaritate neobișnuită cu locul pe care îl considera casa sa.
Rămasă la Abydos până la sfârșitul vieții, a lucrat și ca ghid și a contribuit în continuare la documentarea siturilor antice. Activitatea ei profesională este confirmată de necrologul din Antiquity, nu doar de relatările despre presupusa viață anterioară.
Printre cele mai cunoscute episoade din povestea lui Omm Sety se află o presupusă verificare organizată de un inspector al Departamentului Egiptean al Antichităților.
Potrivit relatărilor consemnate ulterior, Dorothy ar fi fost dusă în templul lui Seti I, în întuneric complet, și i s-a cerut să identifice anumite scene de pe pereți. Ea spunea că recunoaște locurile datorită amintirilor din existența anterioară.
Povestea spune că a reușit să indice mai multe dintre reprezentări. Totuși, nu a fost identificat un protocol experimental independent care să permită o verificare riguroasă. Episodul trebuie privit ca o relatare despre capacitățile pe care Dorothy susținea că le avea, nu ca un test științific care ar fi dovedit reîncarnarea.
O altă întâmplare a contribuit la faima ei. În povestea despre Bentreshyt, tânăra preoteasă își petrecea timpul într-o grădină aflată în apropierea templului. Dorothy spunea că își amintea locul și că acolo se întâlnise cu Seti I.
Ulterior, în timpul unor lucrări arheologice, ar fi fost descoperite urme de arbori vechi în zona indicată. Susținătorii ei au prezentat acest episod drept un argument important în favoarea afirmațiilor sale.
Există însă o problemă de documentare: informația despre locul grădinii nu a fost consemnată independent înainte de verificarea arheologică, astfel încât nu poate fi tratată drept o predicție demonstrată. Psi Encyclopedia arată că doar câteva dintre amintirile atribuite lui Eady au fost confirmate independent. Cazul nu a fost investigat riguros de un cercetător specializat.
Cercetătorii au indicat și alte explicații posibile pentru cunoștințele ei. Dorothy studiase intens Egiptul Antic încă din copilărie, petrecuse decenii în preajma monumentelor și colaborase cu egiptologi importanți. Cunoștințele puteau proveni din studiu, experiență și observație, fără să fie nevoie de o explicație paranormală.
Carl Sagan, specialist și autor american, a atras atenția, în biografia lui Jonathan Cott, asupra lipsei unor dovezi independente pentru unele dintre cele mai spectaculoase relatări ale lui Dorothy.
Poveștii îi corespund două aspecte distincte: activitatea ei documentată în egiptologie și convingerea personală că fusese preoteasă în timpul faraonului Seti I. Primul este susținut de documente profesionale și mărturii contemporane. Al doilea rămâne o afirmație care nu a fost demonstrată științific.
Pentru vizitatorii templului lui Seti I devenise o figură familiară, iar cei care lucrau în egiptologie o vedeau ca pe o femeie cu o cunoaștere deosebită a monumentului.
Înainte de moarte, a participat la filmarea unui documentar BBC despre templu și despre activitatea ei la Abydos. Înregistrarea, realizată în 1981, o arată în apropierea monumentului pe care îl considera casa sa.
La 21 aprilie 1981, la vârsta de 77 de ani, a murit Dorothy Eady. A fost înmormântată lângă un cimitir copt, în deșertul de lângă Abydos.
În necrologul din Antiquity, Harry James a descris-o drept o femeie neobișnuită și deosebită. A amintit și de familiaritatea cu care le prezenta vizitatorilor monumentele templului.
Povestea ei a continuat să atragă atenția și după moarte. În 1987, jurnalistul Jonathan Cott, împreună cu Hanny El Zeini, a publicat volumul The Search for Omm Sety: A Story of Eternal Love. Cartea a adunat numeroase relatări despre copilăria, viața profesională și convingerile ei.
Este unul dintre cele mai cunoscute cazuri asociate cu presupusa reîncarnare. Ce poate fi stabilit cu certitudine este că Dorothy Eady a fost o femeie care și-a dedicat viața Egiptului Antic, a colaborat cu arheologi și a lăsat în urmă contribuții documentate. Identitatea din presupusa viață anterioară, în schimb, e o poveste pe care istoria nu a reușit s-o confirme.