Doliu în ISU Suceava. Un pompier a murit într-un accident cumplit

Doliu în ISU Suceava. Un pompier a murit într-un accident cumplit

El este Grigore, pompierul care a murit la doar 42 de ani! Eroul multora s-a stins într-un accident teribil. Este doliu în comunitatea salvatorilor din Suceava, după aflarea veștii tragice. Plutonierul adjutant Grigore Păstrăv-Boca, din cadrul ISU Suceava, a încetat din viață. Grigore s-a stins după ce a fost strivit de tractorul pe care îl conducea, lăsând în urmă o familie devastată de durere și un gol imens în sufletele colegilor lui.

El este Grigore, pompierul care a murit la doar 42 de ani!

El este Grigore, pompierul care murit la doar 42 de ani într-un accident cumplit. Grigore Păstrăv-Boca a pierdut controlul asupra volanului, iar tractorul a lovit un mal de pământ, după care a fost proiectat în doi copaci. În urma impactului, atât tractorul, cât și remorca pe care o tracta s-au răsturnat. Pompierul a fost aruncat din cabina tractorului și a ajuns sub remorcă, unde pur și simplu a fost strivit. Colegii au venit la fața locului și au făcut tot ce a fost posibil pentru a-l salva, dar în final a fost declarat decesul subofițerului Grigore Boca Păstrăv. Moartea pompierului a venit ca un șoc pentru familie, prieteni și colegi. Colegii lui Grigore au transmis un mesaj copleșitor de condoleanțe.

,Încă un camarad ne-a părăsit și a plecat să completeze echipa de salvatori pe care Dumnezeu i-a chemat la El. Plutonierul adjutant GRIGORE BOCA PĂSTRĂV avea doar 42 de ani. Și mai avea bun-simț, discreție, curaj și modestie. Era un salvator profesionist, dar era și un gospodar în toată regula, mereu dispus să ajute pe cei care aveau nevoie de sprijin, indiferent de cât de obosit era… Putem spune încă multe altele despre Grigore, dar nimic nu ar face ca tristețea noastră să plece și pierderii unui camarad de nădejde să fie mai ușor de acceptat… Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”

Un alt pompier și-a pierdut viața în mod tragic

Sfârșit tragic pentru un pompier care a fost găsit mort în casa cuprinsă de flăcări. După ce flăcările au fost stinse, anchetatorii au găsit în interiorul casei trupul carbonizat al proprietarului, un bărbat de 47 de ani, de profesie pompier.

,La data de 04 aprilie 2026, în jurul orei 00.51, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la un imobil situat pe un teren viran din municipiu. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din primele verificări efectuate au stabilit că, în jurul orei 00.45, ar fi izbucnit incendiul”, a comunicat IPJ Caraș-Severin.

Laurențiu Buse lucra de ani de zile în cadrul ISU Reșița. Potrivit primelor informații, incendiul ar fi fost provocat chiar de către acesta. Colegii săi pompieri care au sosit la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Din păcate, a lăsat în urmă o soție îndurerată și doi copii fără tată.

Recent, un accident cumplit a luat viața unui pompier. Grigore Păstrăv-Boca a murit strivit de propriul tractor, după ce a pierdut controlul utilajului și acesta s-a răsturnat peste el.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top