Cheloo, imobilizat de polițiști. Ce s-a întâmplat la spital

Cheloo, imobilizat de polițiști. Ce s-a întâmplat la spital

Cheloo, imobilizat de polițiști după ce ar fi vrut să fugă de la un spital din Câmpina. Rapperul a fost transferat la o unitatea medicală de specialitate, potrivit autorităților.

Cătălin Ștefan Ion, cunoscut publicului sub numele de Cheloo, ar fi fost internat la un spital de specialitate aflat în apropiere de Câmpina. În data de 19 iunie, personalul spitalului a observat o rană superficială la nivelul gâtului pacientului și a cerut sprijinul unui echipaj medical de urgență. Pacientul a fost transferat la Spitalul Municipal Câmpina pentru tratament.

Un echipaj de poliție a fost prezent la caz, în conformitate cu procedurile standard pentru transportul pacienților, menite să asigure siguranța intervenției. La vederea polițiștilor, pacientul ar fi încercat să părăsească zona, fiind însă oprit, imobilizat și încătușat de forțele de ordine. Ulterior, după ce a fost consultat pentru rana de la gât, Cheloo a fost transportat înapoi la unitatea medicală de specialitate.

Comunicatul transmis de polițiști:

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați, la data de 19 iunie 2026, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către personalul unei unități medicale din municipiu, cu privire la faptul că un pacient manifesta un comportament agitat. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au constatat că persoana în cauză a încercat să părăsească unitatea medicală fără acordul personalului de specialitate și înainte de finalizarea procedurilor medicale necesare.

În vederea prevenirii producerii unor vătămări și pentru asigurarea siguranței persoanei și a celor din jur, polițiștii au intervenit conform competențelor legale, procedând la imobilizarea acesteia și facilitând acordarea îngrijirilor medicale necesare. Ulterior, după evaluarea medicală, persoana a fost transportată la unitatea medicală de specialitate, unde a rămas internată sub supraveghere. Precizăm că, în urma verificărilor efectuate, nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională”, a transmis IPJ Prahova.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top