Prețul uleiului de măsline ar putea crește din nou în această toamnă, dacă actualele condiții meteorologice vor continua. Experții avertizează că o astfel de scumpire vine după majorările importante înregistrate deja în ultimii doi ani, potrivit Playtech.
În Spania, cel mai important producător european de ulei de măsline, seceta continuă pune probleme serioase culturilor. Deși temperaturile au fost mai moderate, lipsa apei poate face ca măslinii să piardă o parte din fructe înainte de recoltare, reducând producția pentru sezonul următor.
Impactul vremii se vede și în prognozele oficiale, Comisia Europeană reducându-și estimările pentru mai multe culturi. Noile date arată o scădere de aproximativ 7% pentru floarea-soarelui, 6% pentru porumbul boabe și circa 3% pentru cartofi și soia.
Și Spania se așteaptă la un sezon mai slab pentru cereale, recolta din perioada 2026-2027 urmând să coboare de la aproximativ 24 de milioane de tone la puțin peste 18,5 milioane de tone. Această evaluare a fost făcută înainte ca toate efectele incendiilor de vegetație să fie incluse.
În timp ce multe state europene se confruntă cu perspective dificile, România reprezintă o excepție favorabilă. După ani de secetă, precipitațiile au ajutat dezvoltarea culturilor, iar perspectivele pentru producția agricolă locală sunt mult mai optimiste.

