Adriano a murit la 16 ani, în Italia, după ce a ieșit la o înghețată cu prietenii.
Tragedia s-a petrecut într-o gelaterie din Casoria, Italia, acolo unde Adriano a intrat alături de prietenii săi pentru a lua câte o înghețată. Mama tânărului spune că Adriano era mereu atent, citea lista de ingrediente și consuma întotdeauna ceea ce avea nevoie, așa că de data aceasta și-a cumpărat o înghețată cu fructe, fiind sigur că astfel nu va avea probleme. Însă, alergia lui severă la proteinele din lapte l-au băgat direct în șoc anafilactic sever, care i-a fost fatal.
Mama băiatului a declarat pentru Corriere della Sera: „A citit fiecare listă de ingrediente, a verificat totul. Nu a greșit niciodată.”
Surse citate de presa locală susțin că personalul gelateriei era la curent cu alergia adolescentului, în timp ce tânărul era sigur că înghețata din fructe nu conține nimic care să-i pună viața în pericol.
Însă, la scurt timp după ce a mâncat înghețata, Adriano a început să aibă dificultăți de respirație, iar prietenii l-au dus rapid la locuința tatălui său, unde s-a încercat salvarea lui. „A avut dificultăți de respirație și a început să se simtă foarte rău. Am încercat să-l ajutăm imediat”, au relatat apropiați ai familiei. Din păcate, însă, medicii chemați la fața locului nu au mai putut decât să îi constate decesul adolescentului.
Fapt ce a dus la o anchetă, după ce familia a cerut răspunsuri clare despre ce i-a provocat moartea lui Adriano. Astfel că acum, în gelateria cu pricina se investighează dacă echipamentele folosite pentru servire au fost curățate corespunzător și dacă urme de proteine din lapte ar fi putut ajunge în înghețata consumată de adolescent.
„Vrem să știm adevărul. Vrem să știm de ce a murit Adriano al nostru”, a declarat mama lui Adriano. De asemenea, în acest caz se va face și o autopsie, astfel încât rezultatele să stabilească exact cauza morții adolescentului.

