ACUM! Alertă pe plaja din Eforie

ACUM! Alertă pe plaja din Eforie

Un obiect despre care s-a stabilit că reprezintă o parte dintr-o dronă a fost descoperit în apele Mării Negre, în zona Eforie.

Un turist a observat fragmentul plutind în larg, l-a recuperat și l-a transportat până în apropierea punctului destinat salvamarilor. În loc să anunțe imediat autoritățile, acesta a lăsat obiectul sub foișorul salvamarilor.

Personalul aflat pe plajă a observat fragmentul și a alertat autoritățile competente, conform Wowbiz. Polițiștii și jandarmii au ajuns ulterior la fața locului și au preluat obiectul pentru verificări.

Descoperirea vine după o perioadă în care mai multe evenimente legate de aparate fără pilot au fost semnalate în zona Mării Negre și în apropierea litoralului românesc. Într-un alt caz, un aparat de acest tip a fost distrus de militarii români în zona platformei Neptun Deep.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a precizat atunci că aparatul nu provenea din Ucraina. Totodată, în intervalul de duminică până joi, în România au fost emise succesiv informări privind prezența unor astfel de aparate, pe fondul situației tensionate din regiunea Mării Negre.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top