Accident grav în Gara de Nord. O persoană a fost lovită de un tren internațional la plecarea din staţie a garniturii

Accident grav în Gara de Nord. O persoană a fost lovită de un tren internațional la plecarea din staţie a garniturii

O persoană a fost lovită de un tren sâmbătă seara, în Gara de Nord din București. Împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de autorități. Accidentul a avut loc la plecarea trenului din Gara de Nord.

Accidentul s-a produs în jurul orei 18:30, în timp ce trenul internațional IRN 472 se pregătea să plece din stație. Garnitura, operată de CFR Călători, se afla la linia 5 în momentul în care a lovit persoana respectivă, potrivit informațiilor transmise de CFR SA.

Compania feroviară a anunțat că autoritățile competente sunt așteptate la fața locului pentru a cerceta incidentul și a stabili cum s-a produs. „La fața locului sunt așteptate autoritățile competente, care urmează să efectueze verificările necesare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a transmis CFR SA.

Circulația trenurilor de pe celelalte linii nu a fost afectată, desfășurându-se în condiții normale, a mai precizat compania, fără a oferi însă informaţii despre starea victimei.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top