Accident cumplit în Sibiu! Șase persoane au fost…

Accident cumplit în Sibiu! Șase persoane au fost…

Șase persoane, între care un copil în vârstă de 14 ani, au fost rănite, luni seara, într-un accident produs pe DJ 106, la ieșirea din localitatea Nocrich spre Sibiu, după ce un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu o căruță.

Un microbuz condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Nocrich, care, din cauza încă necunoscută, ar fi lovit din spate căruța condusă în aceeași direcție de un bărbat de 47 de ani, din Marpod.

În urma impactului au fost răniți conducătorul atelajului, copilul de 14 ani care îl însoțea și patru pasageri din microbuz – trei femei, cu vârste de 38, 50 și 54 de ani, și un bărbat de 54 de ani.

„Poliţiştii rutieri au intervenit la un accident de circulaţie, produs pe DJ 106, la ieşirea din localitatea Nocrich, pe sensul de mers Agnita – Sibiu. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un microbuz de transport persoane pe DJ 106, (…) un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi intrat în coliziune din spate cu un atelaj hipo condus pe acelaşi sens de mers”, a transmis Poliţia judeţeană Sibiu.

Victimele au suferit traumatisme abdominale, toracice, faciale şi ale membrelor şi au fost transportate la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi cea a Spitalului Clinic de Pediatrie.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top