Pe 10 noiembrie, în 1925, s-a născut actorul britanic Richard Burton. În aceeași zi, în 1940, România era lovită de un cutremur devastator. Tot pe 10 noiembrie, în 2009, a murit maestrul Gheorghe Dinică, iar în 2020 s-a stins un alt mare actor, Vladimir Găitan.
În 1895, scriitorul și arheologul român Alexandru Odobescu s-a sinucis. Născut la București, el este unul dintre cei mai apreciați scriitori și arheologi români. A deținut timp de un an funcția de ministru al Monumentelor, între 1863 și 1864.
Profesor de arheologie la Universitatea din București, Odobescu este considerat părintele arheologiei în România. Este autorul unui important tratat de istorie a arheologiei, „Istoria arheologiei” (1877), și al unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa.
Om de gust și de știință, fondator al arheologiei în România și istoric, a fost format la școala clasicismului francez și la aceea a antichității. A scris o proză admirabilă în eleganță și puritate.
Urmând ideile „Junimii”, a înțeles că literatura adevărată trebuie să exprime spiritul poporului român așa cum se reflectă în istorie, în limbă, în folclor. Cu drept cuvânt, Maiorescu, care îl stima mult, îl privea ca pe unul din ai lor.
Autor al unei opere literare și științifice de o reală valoare, în viața personală a trecut prin mari dificultăți. Căsătorit fiind, s-a îndrăgostit de o profesoară de geografie cu 30 de ani mai tânără decât el, fosta soție a lui Alexandru Davila. Respins de aceasta, și-a pus capăt zilelor cu o supradoză de morfină, de care devenise dependent.
Mihail Kalașnikov, proiectantul celebrei arme de asalt AK-47, s-a născut pe 10 noiembrie 1919, în satul Kuria, în regiunea Altai din sudul Rusiei. Era al 17-lea din cei 19 copii ai familiei, dintre care au supraviețuit 8.
Adaptat la viața dură din Siberia, a manevrat arme de foc încă din copilărie, când își însoțea tatăl la vânătoare. Din aceeași perioadă datează și pasiunea lui pentru construcții tehnice, dar și pentru literatură. El a declarat că, dacă nu ar fi venit războiul, probabil ar fi ajuns scriitor.
La 18 ani s-a angajat la un depou de locomotive. Apoi, la Alma-Ata, a lucrat ca secretar tehnic la căile ferate, până în toamna anului 1938, când a fost înrolat în Armata Roșie.
Calitățile sale de inventator au fost remarcate încă din timpul serviciului militar. A reușit să aducă mai multe îmbunătățiri la sistemele de tragere ale tancurilor, așa că a ajuns la Școala tehnică de tancuri din Kiev, unde proiectele sale au fost testate și aplicate.
În octombrie 1941, Kalașnikov a fost rănit în timpul luptelor de la Briansk. Ca să își ocupe timpul cât a fost internat, s-a gândit să proiecteze un pistol-mitralieră. Pe atunci, Armata Roșie lupta cu puști Mosin, iar armele automate erau în număr foarte mic.
După mai multe proiecte fără succes, Kalașnikov și-a concentrat eforturile pe o armă de asalt care să folosească cartușele M 43. Rezultatul a fost AK 47 (Avtomat Kalașnikov 47). Arma a ajuns să domine industria armelor militare rusești, iar apoi s-a bucurat de succes în întreaga lume.
Celebrul actor Richard Burton a fost nominalizat la Oscar de șapte ori, însă nu a primit niciodată distincția.
Împreună cu Liz Taylor a format unul dintre cele mai mediatizate cupluri. Relația lor a făcut obiectul a numeroase speculații pe scena hollywoodiană. Povestea lor a început în 1963, în timpul filmărilor pentru „Cleopatra”. Un an mai târziu, cei doi s-au căsătorit. În 1974 au divorțat, însă despărțirea nu a durat prea mult, pentru că s-au recăsătorit în 1975.
Liz Taylor și Richard Burton au apărut în 11 filme împreună, iar publicul i-a urmărit mult timp. „Am fost extrem de norocos toată viața mea, dar cel mai mare noroc a fost Elizabeth”, a scris Burton, în deschiderea jurnalului din 1968.
A murit în august 1984, din cauza unei hemoragii cerebrale, la fel ca tatăl său.
Cutremurul din 1940 și urmările lui
Pe 10 noiembrie 1940, un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter a zguduit România timp de 45 de secunde. Epicentrul seismului a fost în zona Vrancea, la o adâncime de aproximativ 133 de kilometri.
Orașele din sudul și centrul Moldovei și din nord-estul Munteniei au suferit pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Orașul Panciu a fost aproape complet distrus, precum și penitenciarele de la Doftana și Mărgineni.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a fost cel mai puternic, ca energie eliberată, din secolul XX.
Seismul a fost resimțit puternic și în București, unde a produs importante distrugeri și a provocat sute de morți. Au fost afectate zeci de clădiri din Capitală, inclusiv monumente de arhitectură precum Ateneul Român, Teatrul Național, Opera, Banca Națională, Casa de Depuneri ori Palatul Justiției.
Atunci s-a prăbușit turnul complexului Carlton, un simbol al Bucureștiului interbelic și una dintre cele mai moderne clădiri ale vremii. Era construit din beton armat, pe 14 niveluri, și avea peste 45 de metri înălțime. În clădire se aflau peste 200 de persoane în momentul cutremurului, majoritatea pierzându-și viața.
Numărul victimelor a fost estimat la 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea în Moldova.
Cifrele variază mult între surse. Un raport al institutului URBAN-INCERC, citat de Wikipedia în engleză, dă la nivel național 593 de morți și 1.271 de răniți, plus 78 de morți în Moldova. Pentru Capitală, același raport indică 185 de clădiri prăbușite complet și 412 grav avariate. Wikipedia în română citează între 300 și 500 de morți în București, din relatări din 2011 și 2015. Pentru Carlton, rapoartele oficiale din ziua următoare vorbeau de 267 de morți, iar memoriile din 1982 ale vicepremierului Horia Sima dădeau 140 de morți.
Bilanțul total al cutremurului din 1940 nu a fost niciodată finalizat și făcut public.
Înainte de cutremurul din 1940, în România nu existau reglementări tehnice pentru proiectarea antiseismică a clădirilor. Primul normativ de acest fel, P13-63, a fost reglementat în 1963, după peste zece ani de lucru, pe baza Regulilor de bază CAER și a experienței cutremurului din 1940. A fost revizuit în 1970. Normativul care i-a urmat după cutremurul din 1977 a fost P100-78, intrat în vigoare în 1978.
Pentru cetățeanul de rând, un bloc expertizat seismic are o clasă de risc stabilită de un expert atestat. Expertiza tehnică este obligatorie, potrivit Legii 212/2022, pentru clădirile la care evaluarea vizuală rapidă a identificat vulnerabilitate. Clasa cea mai gravă, RsI, cuprinde clădirile cu susceptibilitate de prăbușire totală sau parțială. Dacă blocul e în clasa RsI, proprietarii au la dispoziție 2 ani ca să facă proiectul de consolidare și alți 2 ani ca să înceapă lucrările. Până la recepția lucrărilor nu pot închiria locuințele.
Marele Zid Chinezesc a devenit obiectiv turistic în 1970. Este o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare, ridicată pentru a apăra granița imperiului chinez de atacurile popoarelor nomade din nordul Chinei.
Este considerată, după volum, cea mai mare construcție de pe glob, cu o lungime de 21.196,18 km.
Leonid Ilici Brejnev, politician rus, s-a născut pe 19 decembrie 1906 și a murit pe 10 noiembrie 1982. A fost conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 până în 1982, în calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. A fost și președinte al Prezidiului Sovietului Suprem, adică șef al statului, în perioadele 1960-1964 și 1977-1982.
Ca șef al statului, a promovat o politică rigidă, ceea ce a dus la o politică de stagnare a vieții economice și sociale. A fost urmat la președinție de Iuri Andropov.
Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru sistemul comunist în general. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste.
Pe 9 noiembrie 1989 a fost dat publicității un decret al oficialităților est-germane, care permitea trecerea liberă a frontierei. Mase uriașe de est-berlinezi au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental.
Demolarea Zidului Berlinului a început în 1989. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate. Căderea lui a fost primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.
Pe 10 noiembrie 2009, România îl pierdea pe unul dintre cei mai mari artiști pe care i-a avut vreodată. Actorul fusese diagnosticat cu colecistită acută alitiazică flegmonoasă, șoc septic și disfuncție multiplă de organe. Din această cauză avea insuficiență respiratorie acută.
Maestrul Gheorghe Dinică, născut pe 1 ianuarie 1934, a rămas în conștiința publicului drept un actor desăvârșit. De-a lungul celor 75 de ani ai vieții sale, a jucat în 73 de filme, în mai multe piese de teatru și în seriale de televiziune.
Actorul a mărturisit că s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1933, dar că în actele de stare civilă apare data de 1 ianuarie 1934.
Dragostea pentru film a venit, așa cum se întâmpla în cazul copiilor din Bucureștiul interbelic, prin prezența la cinematografele Capitalei, unde rulau filme cu monștrii sacri ai marelui ecran mondial.
La 23 de ani, în 1957, și-a văzut visul cu ochii, fiind admis la IATC, după ce jucase în trupe de teatru (amatori) încă din 1954. A absolvit Institutul în 1961, la clasa marii actrițe Dina Cocea. În același an a debutat în teatru cu rolul comisarului Goole din piesa „Inpsectorul de Poliţie”.
Doi ani mai târziu, în 1963, a debutat în cinematografie, în filmul „Străinul”.
Monumentalul Gheorghe Dinică a fost considerat tipul „băiatului rău”, care acționează mereu cu zâmbetul pe buze. De departe, rolul legionarului Paraipan din filmele „Un comisar acuză” și „Revanșa” l-au făcut celebru.
Rolul în care a intrat cel mai bine în pielea personajului este cel al avocatului Stănică Raţiu din „Felix și Otilia”, film inspirat de romanul „Enigma Otiliei”.
A interpretat roluri memorabile în filme cu subiecte din viața muncitorilor și a țăranilor. Pe marele ecran a dat viață și unor personaje de tipul „majordomului-confident”.
După Revoluție, a revenit la rolurile de „băiat rău”. A jucat un traficant în „Liceenii în alertă”, un director de cinematograf în „Patul conjugal” și un „protector al cerșetorilor ilegali” în „Filantropica”.
Spre sfârșitul vieții, în ciuda suferințelor fizice care l-au afectat, actorul a fost admirabil în serialele „Inimă de Ţigan” și „Regina”. În „Regina” a jucat rolul lui Aurică Fieraru, un bulibașă bătrân și înțelept.
Ultimul rol din carieră a fost în serialul „Aniela”, în care maestrul Gheorghe Dinică i-a dat viață bătrânului general Grigorie Vulturescu.
Vladimir Găitan s-a născut pe 2 februarie 1947, la Suceava, și a murit pe 10 noiembrie 2020, la București. A debutat pe scena Teatrului de Comedie, unde a interpretat roluri în piese precum „Trei surori”, „12 oameni furioși” și „Turnul de Fildeș”.
În anul 1969 a debutat în cinematografie, în filmul „Reconstituirea”. A jucat și pe scena Teatrului Nottara, în piesele „Întâlnire la Sunles” și „Îngeri de America”. În anul 2001 a devenit director al Teatrului Nottara.
Pe lângă film, a jucat în serialele și telenovelele „Roberta”, „Căsătorie imposibilă”, „Daria, iubirea mea”, „Cu un pas înainte”, „Inimă de țigan”, „State de România – Student la Sorbona”.
Vladimir Găitan a avut doi copii. Alexandru este finanțist la Londra, iar fiica, Gloria, a urmat aceeași carieră precum tatăl ei.