Florin Manole anunță schimbarea. Ce se întâmplă din 2027

Florin Manole anunță schimbarea. Ce se întâmplă din 2027

Pensiile românilor ar putea fi majorate din 2027

Ministrul Muncii anunță creșterea punctului de pensie din 2027 și eliminarea CASS pentru anumiți pensionari. Acest lucru înseamnă că pensiile ar urma să fie majorate de anul viitor. Când se va întâmpla mai exact acest lucru?

Apar vești bune pentru pensionarii din România. Mai exact, Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat la Antena 3 CNN, când urmează să crească punctul de pensie, dar și momentul în care se va renunța la plata CASS pentru anumiți pensionari.

Punctul de pensie ar urma să crească din 2027

Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că veniturile pensionarilor români vor crește începând cu 1 ianuarie 2027, când punctul de pensie va fi majorate, iar CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminat.

„Punctul de pensie va trebui să crească de la 1 ianuarie 2027, după doi ani de înghețare. De asemenea, CASS este în vigoare doar până la începutul anului 2027, ceea ce va contribui la mărirea veniturilor pensionarilor”, a spus Manole într-o intervenție la Antena 3 CNN.

În prezent, pensionarii care au pensii mai mari de 3.000 de lei plătesc contribuția la asigurările de sănătate începând din august 2025, iar aceasta este de 10% din suma care depășește acest prag. Astfel, la o pensie de 4.000 de lei, contribuția CASS este de 100 de lei, iar pentru o pensie de 5.000 de lei, suma ajunge la 200 de lei.

„Punctul de pensie va trebui să crească de la 1 ianuarie 2027, după doi ani de înghețare. De asemenea, CASS este în vigoare doar până la începutul anului 2027, ceea ce va contribui la mărirea veniturilor pensionarilor”, a explicat ministrul Florin Manole pentru România TV.

El a mai precizat că propunerea sa include eliminarea CASS și pentru pensiile de peste 3.000 de lei, însă pragul ar putea fi majorat la 4.000 de lei pentru a proteja aproximativ 800.000 de pensionari. De asemenea, ministrul a menționat că măsurile sociale aplicate până acum au avut efecte asupra populației.

„Fără plafonarea prețurilor, facturile ar fi fost și mai mari. Din aprilie 2026, vom veni cu măsuri similare și pentru facturile la gaze”, a adăugat acesta.

Ajutoare pentru pensionarii cu venituri mici și sprijin în 2026
Ministrul a vorbit și despre „pachetul de solidaritate” destinat pensionarilor cu venituri reduse și potrivit acestuia, pensionarii care primesc mai puțin de 3.000 de lei vor beneficia de ajutoare financiare acordate în două tranșe, în lunile aprilie și decembrie 2026, înainte de Paște și de Crăciun.

„Avem 2,8 milioane de pensionari cu pensii sub 3.000 de lei. Prin Pachetul de Solidaritate propunem un lucru foarte simplu: să avem grijă să nu-i lăsăm în urmă pe cei care au cea mai mare nevoie. Pentru ei, propunem un sprijin din partea statului în lunile aprilie și decembrie”, a explicat ministrul Manole.

Astfel, pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei, adică aproximativ 1,24 milioane de persoane, vor primi un ajutor total de 1.000 de lei, în două tranșe egale de câte 500 de lei, iar pentru cei cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei, aproximativ 620.000 de persoane, sprijinul va fi de 800 de lei, acordat în două tranșe de câte 400 de lei.

De asemenea, aproape un milion de pensionari care au venituri între 2.001 și 3.000 de lei vor primi un ajutor total de 600 de lei, împărțit în două tranșe de câte 300 de lei, a mai precizat ministrul.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top