Polițistul de 42 de ani și-a ucis soția și cei doi copii de 9 și 13 ani, după care și-a pus capăt zilelor.
Tragedie fără margini pentru o întreagă comunitate aflată acum în stare de șoc. O familie din comuna Villers-en-Arthies, din regiunea Vexin, Franţa a pierit brusc, în weekend, după ce capul familiei a recurs la gesturi teribile.
Este vorba despre un polițist local care lucra în Hauts-de-Seine și care, așa cum spun primele date ale anchetatorilor, și-ar fi ucis fosta soție și pe cei doi copii, apoi s-ar fi sinucis.
După tragedie, s-a aflat că cei doi soți erau în proces de divorț, iar cu o seară înainte ca omul legii să își împuște mortal familia și să-și ia viața, acesta a mers la serviciu, pe tura de seara, în Clichy-la-Garenne.
În tot acest timp, vineri, fosta parteneră ar fi ajuns în casa lui, să aibă grijă de cei doi copii, fiind găsiți cu toții fără viață a doua zi, cu o armă lângă ei.
Iar sâmbătă, după ce s-a dat alarma, procurorul din Pontoise, Guirec Le Bras, a confirmat faptele și a precizat că trupurile fără viață au fost descoperite în jurul orei 18:00.
În acest caz, a mai precizat el, a fost deschisă o anchetă prin care să se stabilească concret ce s-a întâmplat în casa groazei.
„A fost deschisă o anchetă pentru crimă, încredințată brigăzii de investigații din Pontoise și secției de investigații din Versailles”, a declarat acesta.
„Este cu adevărat o poveste teribilă”, a spus Jean-François Renard, primarul comunei, anunțând și deschiderea unei celule de sprijin psihologic în familia celor doi foști soți, care locuiau în comunitate de circa zece ani.

