Două persoane și-au pierdut viața, iar alte nouă au fost rănite în urma unui incendiu puternic izbucnit joi dimineață într-un imobil din stațiunea turistică Magaluf, de pe insula Mallorca.
Potrivit autorităților spaniole, focul a pornit în jurul orei 05:00, la etajul al treilea al clădirii. Flăcările s-au propagat rapid, iar locatarii nu au reușit să le controleze înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Peste 12 persoane au fost evacuate din imobil. Cele nouă persoane rănite au fost transportate la spital, majoritatea suferind intoxicații cu fum. Identitatea și cetățenia victimelor decedate nu au fost făcute publice până în acest moment.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul după aproximativ două ore, însă clădirea a fost serios afectată. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care a izbucnit focul.
Două persoane și-au pierdut viața
Primarul localității, Juan Antonio Amengual, a ajuns la locul incidentului și a declarat că tragedia a luat proporții neașteptate. Acesta a confirmat cele două decese și a precizat că o altă persoană se află în stare critică la spital.
Magaluf este una dintre cele mai populare destinații turistice din Mallorca, atrăgând anual numeroși vizitatori străini, în special din Regatul Unit și Germania, datorită plajelor și vieții de noapte.
„Suntem devastați, foarte triști. Cele două decese sunt confirmate, iar o a treia persoană se află în stare critică la spital și sperăm să își revină. Părea un incendiu minor, dar s-a transformat într-unul extrem de grav, cu flăcări foarte violente care au izbucnit la etajul al treilea al unei clădiri cu nouă etaje”, a explicat Juan Antonio Amengual.

