PSD pregătește o reformă administrativă de amploare. Una dintre variantele discutate ar putea reduce România la numai 15 județe.
Modelul luat în calcul este cel al celor 15 Curți de Apel din sistemul judiciar. Așa a spus la Antena3 vicepreședintele PSD Dragoș Benea, coordonatorul grupului de lucru care pregătește reforma administrativ-teritorială.
Dacă s-ar aplica acest model, mai multe județe ar dispărea de pe hartă. În acest caz, ele ar fi unite cu cele în care își au sediul actualele Curți de Apel.
Printre județele care ar putea rămâne centre administrative se numără Bihor, Timiș, Dolj, Constanța, Galați, Prahova, Alba, Mureș, Bacău, Iași, Suceava și Cluj.
În schimb, județe precum Satu Mare, Arad, Caraș-Severin, Olt, Gorj, Mehedinți, Tulcea, Dâmbovița, Buzău, Vaslui, Botoșani și Neamț ar putea dispărea ca unități administrative distincte, urmând să fie comasate cu județele învecinate.
Spre vest, Bihorul ar urma să fie centrul administrativ al unei regiuni care ar include și Satu Mare. Timișul și-ar păstra statutul, în timp ce Aradul și Caraș-Severinul ar putea fi comasate cu acesta.
Doljul ar deveni principalul centru administrativ al unei regiuni din sud-vest, care ar reuni actualele județe Olt, Gorj și Mehedinți.
La sud-est, Constanța ar putea prelua și Tulcea, în timp ce Galațiul și-ar păstra rolul de centru administrativ regional. Prahova ar putea deveni centrul unei regiuni care să includă și județele Buzău și Dâmbovița.
Din Transilvania, Alba, Mureș și Cluj s-ar număra printre centrele care și-ar păstra statutul administrativ. În Moldova, Bacăul, Iașiul și Suceava ar putea deveni centre regionale, prin comasarea unor județe precum Neamț, Vaslui și Botoșani.
Ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
Scenariul discutat în PSD presupune desființarea Primăriei Generale a Municipiului București. Primăriile de sector ar fi păstrate și ar urma să preia responsabilitățile actualei administrații municipale.
Județul Ilfov ar putea dispărea ca unitate administrativă distinctă. Localitățile sale ar urma să fie reorganizate în noua structură teritorială.

