Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a spus luni că Iranul se află în spatele atacului cibernetic din luna trecută. Atacul a făcut ca temperatura din frigiderele și congelatoarele mai multor supermarketuri din țară să crească neobișnuit de mult. El a anunțat că vor fi consecințe pentru Iran.
„Datorită muncii remarcabile a departamentelor guvernamentale, pot confirma că responsabilitatea pentru acest atac revine Gărzii Revoluționare Iraniene. Vom impune sancțiuni la nivel european împotriva celor responsabili”, a declarat Barrot luni jurnaliștilor, în cadrul unei reuniuni a G7 la Paris, potrivit POLITICO.
Barrot a mai precizat că 700 de puncte de distribuție a produselor alimentare din Franța au fost afectate de atacul cibernetic din luna octombrie.
Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului francez de Externe, ancheta a stabilit că unitatea cibernetică iraniană „Shahid Kaveh” s-a aflat în spatele atacului.
„Atacatorii au preluat controlul de la distanță asupra echipamentelor prin intermediul interfețelor web pentru a declanșa cicluri anormale de dezghețare de durată nelimitată, dezactivând în același timp alertele de securitate ale senzorilor care ar fi trebuit să se activeze odată ce se depășea o anumită temperatură”, a adăugat oficialul francez.
Cu câteva zile în urmă, frigidere și congelatoare din zeci de supermarketuri din șapte țări au fost ținta unor atacuri cibernetice, în urma cărora temperatura acestora a crescut. Unii comercianți au menționat că temperaturile din frigidere au crescut brusc până la 50 de grade Celsius.
În unele cazuri, magazinele au fost nevoite să retragă de la vânzare produsele afectate.
Recongelarea poate crește rata de contaminare bacteriană și de apariție a bolilor alimentare, iar carnea, peștele și fructele de mare sunt cele mai expuse riscului. Recongelarea poate altera și structura cărnii, care devine uscată și gălbuie.
Incidente de acest fel au avut loc în Germania, Belgia, Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Regatul Unit, România, Olanda și Suedia.
Agenția franceză ANSES recomandă dezghețarea în frigider, în cuptorul cu microunde pe funcția de dezghețare sau prin gătire ori reîncălzire rapidă. Produsele dezghețate nu se recongelează, iar cele dezghețate se consumă rapid, în cel mult trei zile.

