Cererea Federației Internaționale de Gimnastică (World Gymnastics) a fost admisă parțial de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv. TAS a stabilit că Ana Maria Bărbosu a comis trei abateri de la obligațiile de localizare pentru controalele antidoping.
Potrivit comunicatului oficial al TAS, suspendarea de doi ani este calculată începând cu 5 mai 2026, data la care sportiva a fost suspendată provizoriu. Sancțiunea urmează să expire la 4 mai 2028, iar gimnasta va putea reveni în competiții începând cu 5 mai 2028. Decizia poate fi contestată la Divizia de Apel a TAS.
Cazul a pornit de la Agenția Internațională de Testare (ITA), instituția care gestionează programul antidoping al Federației Internaționale de Gimnastică. ITA a constatat trei abateri privind localizarea sportivei, înregistrate între septembrie și decembrie 2025.
Regulamentul cere ca sportivii incluși în programul de testare să comunice zilnic locul în care pot fi găsiți. Ei trebuie, de asemenea, să stabilească un interval de 60 de minute în care sunt disponibili pentru controale inopinate.
Sportiva a contestat acuzațiile și a cerut ca dosarul să fie judecat de Divizia Antidoping a TAS, iar audierea a avut loc pe 20 august 2026.
Arbitrul unic a stabilit că cele trei abateri au fost înregistrate corect și a confirmat suspendarea de doi ani. Totuși, TAS a respins anularea rezultatelor sportive obținute de gimnastă începând din decembrie 2025, motiv pentru care cererea Federației Internaționale a fost admisă doar parțial.
„Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (CAS ADD) a admis parțial cererea Federației Internaționale de Gimnastică (World Gymnastics) privind inițierea unei proceduri disciplinare împotriva gimnastei Ana Maria Bărbosu (România), în legătură cu trei încălcări ale obligațiilor privind furnizarea informațiilor de localizare necesare efectuării controalelor antidoping.
Continuarea pe pagina următoare »
S-a constatat că Ana Maria Bărbosu a comis o încălcare a regulamentului antidoping (ADRV), fiind sancționată cu o perioadă de suspendare de doi ani, începând cu data de 5 mai 2026, data la care a intrat în vigoare suspendarea sa provizorie.
În primăvara anului 2026, ITA a informat-o pe Ana Maria Bărbosu cu privire la comiterea unei încălcări a regulamentului antidoping, după ce în cazul acesteia au fost înregistrate trei încălcări ale obligațiilor privind furnizarea informațiilor de localizare, în perioada septembrie-decembrie 2025, respectiv într-un interval de 12 luni.
Sportiva a fost notificată cu privire la sancțiunea standard aplicabilă, respectiv o perioadă de suspendare de doi ani, și suspendată provizoriu începând cu 5 mai 2026. Ana Maria Bărbosu a comunicat ITA că nu este de acord cu consecințele propuse și a solicitat organizarea unei audieri în fața Diviziei Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (CAS ADD).
[…] În consecință, Ana Maria Bărbosu a fost sancționată cu o perioadă de suspendare de doi ani, din care se scade perioada de suspendare provizorie deja executată. Cu toate acestea, judecătorul a stabilit că toate rezultatele sportive obținute de Ana Maria Bărbosu începând din decembrie 2025 nu vor fi descalificate”, este verdictul dat de TAS.
Dacă sancțiunea rămâne în vigoare, Ana Maria Bărbosu va putea reveni în competiții cu aproximativ două luni înaintea Jocurilor Olimpice, ceea ce îi reduce considerabil timpul disponibil pentru participarea la concursuri și pentru obținerea calificării.
Participarea ei va depinde de criteriile de calificare și de situația sportivă din momentul revenirii.
Dosarul medaliei de la Paris
Separat de dosarul antidoping, gimnasta este implicată într-o nouă procedură arbitrală privind medalia de bronz cucerită la sol la Jocurile Olimpice din 2024.
La Paris, gimnasta română a obținut medalia după ce TAS a anulat efectele unei contestații depuse de echipa americancei Jordan Chiles. TAS a considerat că aceasta fusese formulată după expirarea termenului regulamentar.
Ulterior, cazul a ajuns la Tribunalul Federal Elvețian, care a dispus reexaminarea procedurii în lumina unor noi probe.
Părțile din dosar continuă, potrivit TAS, schimbul de documente și au cerut ca o nouă audiere să nu fie organizată înainte de mai 2027.
Ana Maria Bărbosu, în vârstă de 20 de ani, este una dintre principalele reprezentante ale noii generații a gimnasticii românești. Ea a cucerit bronzul olimpic la sol la Paris, în 2024, și a devenit campioană europeană în 2025.

