O locuință poate pierde o cantitate importantă de căldură în sezonul rece, chiar dacă centrala funcționează bine și caloriferele sunt pornite. Ferestrele, ușile, pereții exteriori și zonele prin care trec conductele pot lăsa aerul rece să pătrundă în casă. Asta înseamnă confort termic mai scăzut și facturi mai mari.
Există totuși câteva metode simple prin care poți găsi zonele cu probleme, fără echipamente profesionale și fără servicii specializate, potrivit The Guardian.
Una dintre metode e la îndemâna oricui și folosește doar mâna: verifici zonele din jurul ferestrelor și ușilor.
Într-o zi rece, când diferența dintre temperatura din casă și cea de afară e destul de mare, apropie palma de marginile ferestrelor, de tocul ușii și de locurile unde vezi mici spații între elementele de construcție.
Dacă simți un curent rece, este posibil ca aerul să treacă prin garnituri deteriorate, rosturi neetanșe sau îmbinări care nu mai izolează corespunzător.
Verifici mai ales colțurile ferestrelor și locurile unde acestea se îmbină cu peretele, partea de jos a ușilor de la intrare, tocurile ferestrelor și ale ușilor, spațiile din jurul țevilor care trec prin pereți și zonele de lângă prizele montate pe pereții exteriori.
Alta, la fel de simplă, poate arăta dacă garniturile ferestrelor sau ușilor mai asigură o închidere corespunzătoare. Ai nevoie doar de o foaie obișnuită de hârtie.
Procedezi așa:
- Deschide fereastra sau ușa și așază o foaie de hârtie între toc și partea mobilă.
- Închide fereastra sau ușa în mod normal.
- Încearcă să tragi foaia afară.
- Repetă testul în mai multe puncte, de-a lungul marginilor.
Dacă hârtia iese foarte ușor, aproape fără rezistență, garnitura ar putea să nu mai asigure presiunea necesară pentru o închidere etanșă.
Testul e orientativ. Nu confirmă singur existența unei infiltrații de aer, dar te ajută să identifici zonele care merită verificate.
Continuarea pe pagina următoare »

Ferestrele și ușile nu sunt singurele vinovate pentru pierderile de căldură. Pereții exteriori insuficient izolați, punțile termice și zonele de îmbinare dintre pereți și tavan pot favoriza răcirea anumitor suprafețe.
Atinge cu palma pereții de afară și compară-i temperatura cu a pereților interiori.
Ai grijă în special la colțurile camerelor, la zonele din spatele mobilei așezate lângă pereții exteriori, la pereții din apropierea balcoanelor și la îmbinările dintre tavan și pereți.
Dacă observi suprafețe neobișnuit de reci, acestea pot indica o izolație deficitară sau existența unor punți termice.
Mișcarea aerului poate fi observată și cu flacăra unei lumânări. Metoda cere însă atenție și nu trebuie folosită în apropierea perdelelor, a textilelor sau a altor materiale inflamabile.
O variantă mai sigură este o fâșie subțire de hârtie sau un șervețel. Apropie-l de marginile ferestrelor și ale ușilor, iar dacă se mișcă repetat, fără să-l atingi, este posibil să existe un curent de aer.
Nu folosi flacără deschisă pentru această verificare, mai ales în apropierea instalațiilor de gaz.
După verificări poți lua câteva măsuri simple, în funcție de problema găsită.
Garniturile ferestrelor și ușilor se înlocuiesc atunci când nu mai asigură etanșarea. Pentru spațiile de sub uși, montezi un opritor special pentru curenții de aer, iar rosturile neetanșe se acoperă cu materiale potrivite pentru zona respectivă.
La condens și mucegai, verifici mai întâi ventilația și eventualele punți termice, înainte de a acoperi problema. Pentru pereții exteriori reci poți lua în calcul o evaluare a izolației termice.
Nu blochezi grilele de ventilație sau aerisirile necesare funcționării în siguranță a aparatelor de încălzire.
Verificările acestea pot arăta zonele cu infiltrații de aer sau suprafețele reci, dar nu măsoară pierderile totale de căldură ale casei. Pentru o evaluare mai exactă se poate apela la o inspecție termografică, făcută cu o cameră specială.
Înainte să investești în soluții scumpe pentru încălzire, poți începe cu câteva verificări simple. Ele te ajută să afli dacă locuința pierde căldură prin zone pe care nu le-ai luat în calcul până acum.


