Guvernul permite Oil Terminal SA să majoreze salariile cu 6,5%, după greva de avertisment

Guvernul permite Oil Terminal SA să majoreze salariile cu 6,5%, după greva de avertisment

Guvernul a aprobat o derogare legislativă care îi permite companiei Oil Terminal SA să majoreze cu 6,5% salariile angajaților, în perioada noiembrie-decembrie 2026. Măsura înseamnă cheltuieli salariale mai mari cu 1,7 milioane de lei și vine ca răspuns la revendicările angajaților, care au organizat vineri o grevă de avertisment de două ore.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Executivul a adoptat un memorandum privind aplicarea, în 2026, de către Oil Terminal SA a prevederilor articolului 36 alineatul 2 din OUG 89/2025.

Decizia le permite companiei să crească salariile cu 6,5% în ultimele două luni ale anului. Potrivit lui Dan Cărbunaru, cheltuielile de natură salarială vor crește cu 1,7 milioane de lei, iar societatea îndeplinește condițiile legale pentru aplicarea acestei măsuri.

Executivul justifică decizia prin caracterul strategic al companiei și prin necesitatea menținerii personalului calificat. Totodată, avertizează că un conflict de muncă ar putea afecta continuitatea operațiunilor de import-export cu țiței și produse petroliere.

„Guvernul, prin aceste modificări, practic răspunde revendicărilor angajaților de la Oil Terminal SA, cu soluții concrete privind majorarea salariilor cu 6,5%. Astfel, cheltuielile de natură salarială vor crește cu suma de 1,7 milioane lei, corespunzătoare a unei creșteri salariale, așadar, de 6,5%, pentru perioada noiembrie-decembrie 2026”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Potrivit fundamentării prezentate de societate, majorarea cheltuielilor salariale va fi suportată din resurse proprii și nu va afecta profitul brut estimat pentru 2026.

Guvernul României

La 31 decembrie 2025, Oil Terminal înregistra un profit net de 24,64 milioane de lei și nu avea plăți restante. Pentru 2026, compania estimează un profit brut de 15 milioane de lei.

Aceste date au fost luate în considerare la aprobarea majorării cheltuielilor salariale, care, potrivit companiei, va fi acoperită din resurse proprii.

Angajații Oil Terminal Constanța au oprit vineri activitatea și au participat la o grevă de avertisment de două ore, între 10:00 și 12:00. Sindicaliștii au cerut majorarea salariilor cu 6,5%, iar Guvernul a răspuns cu aprobarea derogării legislative.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top