ȘOC! Mama atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală a…

ȘOC! Mama atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală a…

Incidentul a avut loc joi dimineața, pe 15 octombrie, în jurul orei 07:50, în satul Zălan, comuna Bodoc, județul Covasna.

O femeia și-a văzut moartea cu ochii în timp ce-și ducea copilul la școală, în mijlocul străzii. Totul s-a întâmplat, după ce prezenta ursului fusese deja semnalată primarului, care pusese deja forțele de ordine în alertă. Doar că nu a mai fost timp de acțiune, căci ursul i-a ieșit femeii în cale și a atacat-o, sub privirile copilului.

Cei doi se îndreptau spre școală, când au văzut ursul că se îndreaptă spre ei. Copilul a reușit să se refugieze în curtea unui vecin, în timp ce mama a fugit în direcția opusă pentru a-l salva, moment în care animalul sălbatic s-a repezit după ea și a doborât-o din spate.

Nu a mușcat-o, dar a fost grav rănită de ghearele ursului, în zona coapsei, șoldului și a brațelor, astfel că a ajuns în stare gravă la spital.

După ce vecinii au ieșit în stradă din cauza strigătelor de ajutor și au sunat la numărul unic de urgență 112, medicii au sosit la fața locului, au preluat-o pe femeie, în timp ce și-au făcut apariția și primarul, reprezentanții asociației de vânătoare, medicul veterinar și jandarmii. Animalul, însă, s-a făcut nevăzut prin livada unui sătean, motiv pentru care în zonă a fost montată o capcană dotată cu hrană, fiind și paznici prezenți acolo.

Primarul a reacționat dur: „Eu nu stau să tranchilizez și să relochez niciun urs. Dacă este pe stradă, în localitate, va fi împușcat direct. Nu putem sta la nesfârșit să ascultăm de ONG-uri și să lăsăm urșii să ne omoare. Nu se poate așa ceva. Nu avem în țara asta un ministru, un decident la ministerul Mediului care să asculte și de noi, cei din satele de munte și care să înțeleagă această situație foarte gravă. Urșii dominanți ocupă teritorii foarte mari în păduri, iar ceilalți vin în localități, în livezi, în porumb, pe terenuri agricole. Eu îmi asum această decizie, de a împușca orice urs care intră în localitate.”

De asemenea, în urma atacului, pentru a preveni alte incidente, autoritățile locale au decis ca microbuzul școlar să preia toți elevii din Zălan, inclusiv pe cei de pe străzile mai izolate.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top