Un mesaj RO-Alert a fost emis în București, după dispariția lui Marin Andrei Cristian, un tânăr de 18 ani din sectorul 6.
UPDATE – Băiatul de 18 ani a fost găsit la scurt timp după ce familia i-a anunțat dispariția. Știre inițială: Băiatul, diagnosticat cu sindromul down, a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors, iar acum autoritățile sunt în alertă.
Marți seară, 13 octombrie 2026, a fost emis un mesaj RO-Alert după ce Marin Andrei Cristian a plecat din sectorul 6 al Capitalei și nu s-a mai întors.
„La data de 13.10.2026, MARIN ANDREI-CRISTIAN, în vârstă de 18 ani, a plecat de pe raza Sectorului 6 și nu a mai revenit”, se arată în mesajul RO-Alert.
Marin Andrei-Cristian are următoarele caracteristici: – Vârstă: 18 ani; – Înălțime: aproximativ 1,65 metri; – Greutate: aproximativ 70 de kilograme; – Forma feței: ovală; – Culoarea ochilor: căprui; – Păr: șaten, tuns scurt.
La momentul dispariției, acesta purta o șapcă neagră inscripționată cu textul „VIBES”, geacă gri, tricou alb, pantaloni sport negri și adidași gri cu talpă albă. De asemenea, tânărul avea asupra sa un rucsac negru inscripționat „PUMA”.
Conform precizărilor din mesajul RO-Alert, tânărul este diagnosticat cu sindromul down.
Potrivit primelor informații transmise de autorități, nu se cunoaște traseul pe care acesta l-ar fi parcurs după momentul plecării de acasă.
Poliția Capitalei solicită ajutorul cetățenilor și lansează un apel ca oricine îl zărește pe tânăr sau poate furniza informații utile să anunțe de îndată autoritățile.

