Jordan Kinard a murit la 34 de ani, în ziua nunții, chiar în drum spre ceremonia religioasă.
Tânărul urma să își unească destinul cu cel al Paulinei, după ce pe 1 august 2026 au făcut cununia civilă, cererea în căsătorie având loc în vara anului 2019, dar, din păcate, a urmat o tragedie: el a murit subit, pe un drum din Belgia. El și cavalerul de onoare se îndreptau spre biserica unde urma să aibă loc ceremonia religioasă, când, pe 5 septembrie, au fost protagoniștii unui accident rutier.
Tragedia a avut loc pe strada Jules Philippe din Libin, în jurul orei 13:30, atunci când la volan se afla cavalerul de onoare al mirelui.
Conform informațiilor făcute publice, șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe șosea într-o zonă împădurită situată între Ochamps și Recogne.
Deși alarma s-a dat imediat și la fața locului au intervenit rapid salvatorii, mirele nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat la fața locului. În timp ce cavalerul de onoare, adică fratele mirelui, a supraviețuit, dar a fost transportat la spital în stare foarte gravă.
Astfel, din păcate, nu a mai avut loc nicio cununie religioasă, ci o înmormântare, căci la altar mirele, cunoscut ca un bun afacerist al zonei, și mireasa nu s-au mai prezentat.
Tragedia a șocat întreaga comunitate și a lăsat o familie în doliu pe viață, mai ales că bărbatul era și tatăl a doi copii.
„Era ușor să faci afaceri cu el. Era o persoană foarte plăcută, mereu vesel și gata să te sprijine. Mă gândesc în special la cei doi copii mici ai săi. Este teribil. Nu m-am mai gândit la nimic altceva de azi după-amiază”, a declarat Olivier Barthélémy, primarul orașului Habay, pentru presa locală.
Acum, în urma celor întâmplate, autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului mortal.

