Peștele este considerat unul dintre alimentele importante într-o dietă echilibrată, fiind o sursă valoroasă de proteine, acizi grași Omega-3, vitamine și minerale. Cu toate acestea, nu toate speciile sunt la fel atunci când vine vorba despre frecvența cu care ar trebui consumate. Medicul neurochirurg Vlad Ciurea atrage atenția asupra unor tipuri de pește în cazul cărora consumatorii ar trebui să fie mai precauți.
În centrul discuției se află pangasiusul, peștele-spadă și anumite tipuri de ton. Motivele diferă de la o specie la alta, însă una dintre principalele preocupări este reprezentată de substanțele care se pot acumula în organismul peștilor.
Avertismentul nu înseamnă că peștele trebuie eliminat din alimentație. Din contră, alegerea atentă a speciilor și diversificarea meniului pot permite consumatorilor să beneficieze de avantajele acestui aliment.
De ce pangasiusul ridică semne de întrebare
Pangasiusul a devenit foarte popular și în România. Este accesibil ca preț, se găsește cu ușurință sub formă de file, are puține oase și un gust mai puțin pronunțat decât alte specii.
Tocmai aceste caracteristici l-au transformat într-o alegere frecventă pentru numeroase familii.
Discuțiile referitoare la pangasius sunt legate în special de proveniență și de condițiile în care este crescut. O parte importantă a producției mondiale provine din Vietnam, inclusiv din regiunea fluviului Mekong.
Calitatea apei și respectarea standardelor de producție sunt factori importanți, deoarece eventualii contaminanți existenți în mediul acvatic pot ajunge și în organismul peștilor.
Acest lucru nu înseamnă însă că orice pangasius disponibil în magazine este periculos. Produsele comercializate legal trebuie să respecte normele de siguranță alimentară și sunt supuse controalelor specifice.
Consumatorilor le este recomandat să verifice eticheta, țara de proveniență și informațiile disponibile despre produs.
Peștele-spadă poate acumula cantități mai mari de mercur
O situație diferită apare în cazul peștelui-spadă.
Acesta este un pește prădător de mari dimensiuni, aflat în partea superioară a lanțului alimentar marin. Pe parcursul vieții, consumă numeroase alte viețuitoare marine, iar acest proces poate favoriza acumularea mercurului.
Fenomenul este cunoscut sub denumirea de bioacumulare.
Cu cât un pește trăiește mai mult și se hrănește cu alte specii contaminate, cu atât concentrația anumitor substanțe din organismul său poate deveni mai ridicată.
Una dintre substanțele care provoacă îngrijorare este metilmercurul, cunoscut pentru efectele pe care expunerea ridicată le poate avea asupra sistemului nervos.
Din acest motiv, în cazul peștilor mari prădători contează foarte mult atât cantitatea consumată, cât și frecvența cu care aceștia ajung în farfurie.
Atenție și la anumite tipuri de ton
Tonul este unul dintre cei mai consumați pești, inclusiv sub formă de conserve. Este apreciat pentru gust, pentru cantitatea importantă de proteine și pentru faptul că poate fi introdus cu ușurință în numeroase preparate.
Totuși, există diferențe semnificative între speciile de ton.
Exemplarele de mari dimensiuni și cele care trăiesc o perioadă mai lungă pot acumula cantități mai mari de mercur comparativ cu speciile mai mici.
De aceea, simpla mențiune „ton” nu este suficientă pentru a stabili nivelul de expunere. Contează specia, dimensiunea, proveniența și frecvența consumului.
Nu este nevoie ca tonul să dispară complet din meniu, însă diversificarea tipurilor de pește consumate poate fi o alegere mai echilibrată.
Ce pește poate fi ales mai des
Există numeroase alternative pentru cei care doresc să păstreze peștele în alimentație fără să consume frecvent specii aflate în partea superioară a lanțului alimentar.
Printre variantele cunoscute pentru nivelurile în general mai reduse de mercur se numără sardinele, heringul, somonul și păstrăvul.
Peștii de dimensiuni mai mici tind să acumuleze cantități mai reduse de mercur, deoarece au o durată de viață mai scurtă și ocupă o poziție diferită în lanțul alimentar.
În plus, multe dintre aceste specii oferă proteine de calitate și acizi grași Omega-3.
Cine ar trebui să acorde o atenție suplimentară
Prudența este cu atât mai importantă în cazul femeilor însărcinate, femeilor care alăptează și copiilor, deoarece sistemul nervos aflat în dezvoltare este mai vulnerabil la expunerea excesivă la metilmercur.
Asta nu înseamnă că aceste categorii trebuie să renunțe automat la consumul de pește. Importantă este alegerea speciilor potrivite și respectarea recomandărilor medicale și nutriționale.
Mesajul principal este, așadar, unul de moderație și informare.
Pangasiusul, peștele-spadă și anumite tipuri de ton nu trebuie automat considerate alimente periculoase, însă proveniența, calitatea produsului și frecvența consumului sunt aspecte care merită luate în calcul.
Peștele poate rămâne o parte importantă a unei alimentații echilibrate, iar diversificarea speciilor consumate este una dintre cele mai simple metode prin care putem beneficia de nutrienții săi fără a exagera cu o singură categorie.