Mihai Alexandru Mitoșeriu, cunoscut om de afaceri din Botoșani, a părăsit această lume la doar 37 de ani. În urma lui rămân o soție îndurerată și doi copii.
Lumea afacerilor din Botoșani este îndoliată după dispariția tragică a antreprenorului Mihai Alexandru Mitoșeriu, cunoscut de apropiați drept Dudu. Bărbatul s-ar fi stins din viață în urma unui infarct, potrivit surselor Botoșăneanul.
Potrivit informațiilor obținute până în prezent, bărbatul s-a stins din viață în noaptea de joi spre vineri, fiind vorba de un posibil infarct.
Mihai Alexandru Mitoșeriu era cunoscut în Botoșani pentru activitatea sa în mediul de afaceri și prin firma pe care o deținea.
Vestea morții sale a stârnit multă durere în sufletul celor care l-au cunoscut. Apropiații au transmis numeroase mesaje emoționante în mediul online.
„Prieten drag, îmi este atât de greu să accept că nu mai ești… Plecarea ta neașteptată ne-a lăsat fără cuvinte și cu un gol imens în suflet. Ai fost un prieten adevărat, un om deosebit, iar amintirea ta va rămâne mereu vie în inimile noastre!
Drum lin, Mihai Alexandru Mitoșeriu! Să te odihnești în pace! Dumnezeu să-ți lumineze calea spre veșnicie! Nu te voi uita niciodată! Vei rămâne mereu în sufletul meu!”, a scris un bun prieten al bărbatului, pe pagina de Facebook.
Mihai Alexandru Mitoșeriu lasă în urmă o soție și doi copii, unul din ei având doar câteva luni.

