Un român în vârstă de 52 de ani și-a pierdut viața în Italia, după ce a căzut de pe o schelă în timp ce își vopsea pereții exteriori ai locuinței.
În urma primelor verificări ale autorităților, bărbatului i s-ar fi făcut brusc rău înainte de a-și pierde echilibrul. Deși medicii i-au aplicat imediat manevrele de resuscitare, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Victima a fost identificată drept Ioan Gheorghe Curac. Tragedia s-a produs joi, 20 august 2026, în jurul orei 09:30, la o locuință situată pe vicolo della Libertà, numărul 23, în localitatea Codigoro, provincia Ferrara.
Potrivit presei italiene, bărbatul efectua lucrări de vopsire la exteriorul propriei case și se afla pe o schelă montată în apropierea imobilului. La un moment dat, acesta ar fi suferit o problemă medicală bruscă, despre care anchetatorii iau în calcul că ar fi putut fi un infarct.
Ulterior, și-ar fi pierdut echilibrul și a căzut de la înălțime.
La locul au ajuns rapid echipajele serviciului de urgență 118, cu o ambulanță și o autospecială medicală. A fost alertat și elicopterul, însă starea bărbatului era extrem de gravă.
Medicii au început imediat manevrele de resuscitare și au încercat să-i salveze viața. Din păcate, toate eforturile au fost zadarnice, iar personalul medical a fost nevoit să constate decesul.
Carabinierii au deschis o anchetă. După căzătura tragică, carabinierii au efectuat verificări la locuință pentru a reconstitui cu exactitate împrejurările în care s-a produs căderea.
Din primele elemente strânse la fața locului, a rezultat ipoteza că bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla pe schelă, ceea ce ar fi dus la pierderea echilibrului și, în cele din urmă, la căderea bruscă.
Ipoteza unei probleme medicale survenite înaintea căderii este, astfel, una dintre principalele piste luate în calcul de anchetatori.

