Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului de 50 de ani implicat în accidentul grav din centrul Brașovului, în urma căruia trei pietoni au fost loviți, iar doi dintre ei și-au pierdut viața.
Bărbatul susține că și-a pierdut cunoștința cu doar câteva secunde înainte de impact și afirmă că nu își amintește momentul în care autoturismul a trecut peste spațiul verde din sensul giratoriu, conform Observatornews.
Primele declarații ale șoferului de 50 de ani care a provocat tragedia din Brașov
Șoferul spune că are permis de conducere de la vârsta de 18 ani și că, în cei 33 de ani în care a condus, nu a avut probleme legate de dreptul de a conduce. El afirmă că s-a trezit ulterior la spital, în prezența polițiștilor.
„Mi-am pierdut cunoştinţa înainte de giratoriu(…)
Nu merit să stau să mă trateze(…) Una e să te doară o coastă, una e să nu mai fii”, a mărturisit şoferul, citat de sursa menționată mai sus.
Bărbatul neagă și informațiile potrivit cărora în autoturism s-ar mai fi aflat o altă persoană în momentul producerii accidentului.
În ceea ce privește posibilitatea unei crize medicale, surse din anchetă susțin că ar fi existat suspiciunea unei crize de epilepsie. Șoferul spune însă că nu știe să sufere de o asemenea afecțiune și susține că nu era conștient în momentul în care mașina a ajuns peste giratoriu.
„Mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit la spital cu poliția și cu astea lângă mine.
Eram singur în mașină.”
Rudă: Cineva zice că ați mai fost cu cineva în mașină, cinci martori de acolo.
Șofer: Nu există.
În timpul discuției, bărbatul este întrebat de o rudă și despre posibilitatea ca incidentul să fi fost provocat de o problemă medicală.
Rudă: Ați făcut epilepsie la volan.
Șofer: Nu știu, eu știu ce am făcut la volan? Nu am făcut.
Am înțeles că mașina a zburat peste giratoriu.
Rudă: Da, da.
Șofer: Ați văzut cât este bordura acolo?
Rudă: Da.
Șofer: Cum să zbor cu mașina peste bordura aia?
Rudă: Păi există filmare.
Șofer: Eu dacă aș fi fost conștient m-aș băga în bordura aia?
Două persoane și-au pierdut viața
Accidentul a avut consecințe dramatice. Printre victime s-a aflat și un tânăr de 26 de ani, care și-a pierdut viața alături de un turist german. Cu puțin timp înainte de tragedie, acesta vorbise la telefon cu iubita lui. Unchiul tânărului a aflat despre accident după ce a văzut întâmplător o transmisiune live de la locul incidentului.
„A început și soția mea să se uite și mi-a zis: Da, nu cumva să fie Ionuț?. Da, ce să caute Ionuț acolo, nu are cum. Nu există așa ceva”, a povestit unchiul băiatului mort.
Familia tânărului este nemulțumită de faptul că șoferul este cercetat în libertate și consideră că măsura este greu de înțeles după asemenea tragedie.
Ancheta continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Între timp, cel de-al doilea turist german lovit de autoturism se află în continuare sub supraveghere medicală, însă starea sa s-a îmbunătățit. Acesta a fost transferat din secția de Terapie Intensivă într-un salon.

