Fanii emisiunii Insula Iubirii au putut urmări noi momente tensionate în cel de-al doilea episod din formatul Insula Iubirii – Reuniuni, difuzat de Antena 1. Printre cei care au revenit în fața telespectatorilor s-au numărat Maria și Marius Avram, un cuplu intens comentat din sezonul 9, potrivit Cancan.
Pe lângă discuțiile despre trecutul lor și problemele de încredere din Thailanda, atenția în platou s-a mutat rapid asupra unei schimbări de imagine. Maria Avram a apărut cu o nouă înfățișare, după ce a decis să își facă o intervenție estetică la nivelul nasului.
Modificarea fizică a fost observată imediat și a stârnit reacții din partea celor prezenți. Fosta ispită Oana Monea a făcut mai multe remarci ironice la adresa Mariei, după ce a observat că cele două purtau ținute foarte asemănătoare.
În timpul discuției din platou, schimbul de replici a fost unul direct. „Avem aceeași rochie, dar eu sunt mai frumușică”, i-a spus Oana Monea. Ulterior, referindu-se la intervenția estetică, fosta ispită a adăugat: „Mi se pare mie sau îi e prea mic nasul?”

