Bogdan de la Ploiești se numără printre cei mai solicitați artiști din industria muzicii de petrecere din România, având o agendă ocupată aproape tot anul. Prezent la nunți, botezuri și evenimente private, artistul percepe un onorariu pe măsură pentru fiecare apariție, potrivit Cancan.
Înainte de a cunoaște succesul în muzică, artistul visa la o carieră în fotbal, însă situația financiară a familiei l-a obligat să renunțe la acest plan. Melodiile sale au strâns milioane de vizualizări pe platformele online, transformându-l într-unul dintre cei mai bine plătiți maneliști din țară.
Tariful perceput pentru un eveniment depășește pragul de 10.000 de euro, sumă la care se adaugă o serie de costuri suplimentare suportate de organizatori. Acestea includ cheltuieli pentru producător, manager, orchestră și transport.
Artistul a explicat că aceste costuri sunt justificate: „Prețul meu este peste 10.000 de euro, dar este și justificat. În primul rând, eu am și producător, și manager și nu mai puțin de 10 persoane în orchestră, plus patru mașini, plus șofer, plus drumuri și așa mai departe… Bilete de avion, cazare, etc. Deci, să faci o petrecere cu Bogdan de la Ploiești e ceva tare și ceva wow”.

